Mitul bibliotecii si consumul steril

 

Desi i-am admirat (si invidiat) pe oamenii cu rafturi din podele pana in tavan pe cate doi- trei pereti dintr-o muche in alta, mi-am zis deseori, pesemne intocmai ca vulpea care nu ajunge la struguri, ”vezi-ti de treaba, ca n-au citit nici ei tot, ca doar nu sunt supra-oameni. Sau, daca au citit, nu au asimilat nici 20% daca si atat… “

 

Ei bine, cu foarte putine exceptii, inclin sa cred ca e foarte adevarata supozitia mea, nu doar invidie verde.

Am intalnit, si nu o data, persoane al caror living, hol sau dormitor aratau ca o biblioteca municipala: in jur de 1500-2500 de volume, cate 10-14 rafturi din podea pana in tavan. De obicei proprrietarul sau proprietara imi spunea cu mandrie: “ Eu am citit mult…” sau cu degetul la tampla, misterios si plin de importanta: “Mie mi-a placut mult sa citesc”.  M-am plimbat uneori de-a lungul rafturilor care imi starneau invidia si am luat o carte… “Are un titlu interesant”, sursuram candid: “Despre ce e vorba?!”… “Aaaa, pai, nu prea imi mai aduc aminte ca am citit-o mai demult…”  “Si acuma ce cititi?!” “Citesc ultima carte a lui Llosa… extraordinara!” “Ce anume va place?” “Pai nu stiu cum sa va spun, imi place, e scrisa bine, Llosa e inconfundabil, e genial, povestile sud-americanilor, in genere, sunt foarte atractive, au o lume fantastica a lor…”

“Dar ce anume va place la asta?!” si litania reincepea “Stilul… tehnica… e interesant… e inconfundabil…. e genial… Llosa e Llosa… trebuie sa cititi ca sa intelegeti!” …Plecam ochii, co-ple-si-ta de asimilarile culturale ale domnului sau doamnei si abia tinandu-mi rasul.

 

 

Am inteles de atunci ca biblioteca e pentru multi o maniera de legitimare sau parada intelectuala. Am biblioteca, deci sunt intelectual. Deseori si cititul, mersul la teatru, opera, opereta sau Ateneu devin

Intalnirea de gradul 3 a romanului cu biserica

Romanul e religios. Daca urmaresti sondajele vei vedea ca romanul crede, nu gluma. Crede in Dumnezeu si crede si in biserica. Cel putin pe hartie, din sondaje asa reise, el e credincios foc.

 

Cu toate astea, tot mai multi tineri si adulti ajung, dupa

indelungi cugetari, la concluzia ca exista o distinctie

clara intre sentimentul religios –  convingerea ca divinitatea exista + dorinta, preocuparea lor de a se apropia de aceasta si  de a-si asigura protectia ei, printr-o conduita care satisface asteptarile acesteia – si biserica drept intermediar in acest demers al lor. Ei accepta utilitatea bisericii in acest demers dar nu ii acorda un rol important, ci unul marginal. Paradoxal, greu dispensabil dar marginal totusi… Astfel, daca urmaresti atent parcursul romanului ortodox, lucrul in care acesta crede nu este nici Dumnezeu, nici biserica despre care intreaba sondajele ci dumnezeul si biserica de la marginea vietii lui.

 

Cum se mai simte literatura romana?!

E in coma, dar o sa isi revina…

 

Sambata 22 noiembrie, cum spuneam, la standul Polirom a avut loc o dezbatere de dezbatere: “Cum se mai simte literatura romana?”

Au participat Bogdan Alexandru Stanescu, Paul Cernat, Alexandru Matei, Daniel Cristea Enache, Iulian Baicus si moderatorul Ovidiu Simonca.

 

Intrebat de moderator cum isi vede acum textele in care a criticat sever literatura romana, in special literatura tanara si daca ar dori sa retracteze ceva, Paul Cernat a declarat ca le-ar repeta intocmai, poate doar cu unele mici modificari stilistice.

 

Criticul a precizat ca textul care a starnit atatea polemici a fost un articol de sinteze despre proza romana actuala si ca atunci cand l-a scris a simtit ca era momentul sa isi spuna niste ofuri care se acumulasera. Nu regreta vehementa care a fost gandita dar autentica si “nu avea rost sa puna prea multi bemoli, pentru ca problema e reala si un articol caldicel nu ar rezolva nimic”. Dansul considera ca textele sale au fost mult rastalmacite, fiecare din cei care au publicat varii reactii interpretandu-le cum le-a convenit si eludand o semnificatie de fond a demersului.

“Eu nu am vrut sa merg pe valorile care exista ca exceptii, ci m-am referit la dominanta, m-am referit la literatura romaneasca actuala, la proza si in special la romanul romanesc. Am spus ca exista niste exceptii, am facut niste ierarhii sociologice, dar, dincolo de valorile care pot fi invocate, exista o problema majora in literatura romana actuala care nu e legata numai de literatura, ci si de societate si de locul literaturii in societate, de criza invatamantului, de criza societatii romanesti in ansamblu si de criza valorilor pe care o constatam cu totii la generatiile mai tinere, mai tinere decat noi, cei aflati la aceasta masa” – (nota mea explicativa: generatia celor de 20-30 de ani, fiindca cei aflati acolo erau oameni la 35- 40 de ani.)

 

A explicat ulterior demersul de fond al acelor texte blamate: “Ceea ce numim literatura tanara a ajuns la un soi de autosuficienta paguboasa, la o complacere intr-un soi de minorat pseudo anarhist, la refuzul

Miss Refractara – pseudofictiune

Domnule draga, va rog frumos, acceptati sa va refuz?! 

Povestea e simpla. Vi se va fi intamplat si dvs., doamnelor, macar o data, daca nu de trei.

Vine domnu inginer, care are si diploma, si Dacia (car) in curs de schimbare prin programul RABLA si, pe deasupra, se da si cu after shave ***, dupa care (aftershave) sunt innebunite toate femeile (ti-o spune el personal daca nu stiai), basca apartament cu trei camere, printre ultimele luate cu repartitie. N-a implinit inca 42 de ani, deci e o oferta absolut de nerefuzat! 

 

El se uita languros in ochii mei si nu inceteaza cu mirarile, ca o fata ca mine nu e inca maritata, cu sfaturile binevoitoare, ca nu e bine sa ma surmenez muncind pe rupte, ca o femeie ca mine e buna de tinut in palma… (cred si eu, daca sta cineva cu mine 24 de ore, nu are cum sa nu inceapa sa ma tina numa in palme, asa ca dau aprobator din cap, ranjind in sinea mea cu secreta satisfactie, greu de ascuns). 

Domnul se apropie si mai mult iar eu nu prea mai am unde sa ma retrag pe banca de 1m20 1, 20 m din parc. Domnul imi spune ca poate sa imi arate ce bine gateste el, chiar am putea sa facem piata si sa ii las lui bucataria mea pe mana ca o sa cad pe spate. Doamne fereste, cum sa cad?! De-abia mi-am revenit acu doua zile dintr-o criza de

Lectia de adaptare

Daca ati sti cati parveniti meschini sunt disponibili sa te invete de bine, sa iti arate cat de importanta este “adaptabilitatea” ca sa supravietuiesti si chiar ca sa te dezvolti.

Neincetat aud din partea unora ca ei ca trebuie sa te adaptezi la nevoile clientului daca vrei sa il castigi, sa nu ratezi afacerea secolului pentru nasul tau de modest prestator independent de servicii sau sa te adaptezi la nevoile ale angajatorului ca sa nu pierzi oportunitatea vietii tale de amploaiat rupt in fund… dar daca unul sau altul dintre acestia pretinde ca are nevoie sa lucrezi pe 4 lei cand tu ai nevoie sa lucrezi pe 8 ca sa traiesti la un standard de o minima decenta muncind de iti sar ochii cate 50 de ore saptamanal lege cum sa faci?!

Pai iti spune tot clientul sau angajatorul: “Sunt atatia oameni care traiesc cu jumatate din venitul tau actual si nu sunt atat de nemultumiti ca tine…”

Si ti-o arata pe domnisoara inginer care la 27 de ani inca sta cu mamica si taticu, sau pe duduia care s-a capatuit cu un bisnitar unsuros. Sau pe tanti posmogita de la secretariat, careia i s-au lipit obrajii de cati dinti lipsa au intre ei. Sa te loveasca consternarea cum de nu ti-a trecut si tie prin cap sa te adaptezi ca ele.

 

Daca ii explici politicos ca tu ai

Care mi-ai furat proprietatea intelectuala, ba?

De multe ori pe bloguri s-a pus problema, falsa – zic eu, a furtului de idei.

 

Ceea ce mi-a adus cam de tot de atatea ori aminte de un desen animat cu Profesorul Baltazar. Acela care se gandea, se gandea si iar se gandea.

Intr-o zi 3 copii se jucau in fata unei casute de jucarie si incercau sa puna mobile de jucarie in ea. Un altul ar fi vrut sa se joace numai el cu casuta si mobilele. Si inciudat le spune celorlalti ca el stie cum sa puna mobilele inauntru dar nu o sa le zica! Dupa ce se chinuiesc o vreme cu mobilele mai mari care nu intrau pe geam, cei trei descopera ca acoperisul casei se poate detasa si pun mobilele inauntru astfel. “Aaaaa”, tipa inciudat cel care credea ca detine monopolul ideii, “nu e drept, nu e drept, mi-ati furat ideea!”

Mie desenul asta animat mi s-a parut

Meseria preferata: denuntator

Nu doar in lumea reala ci si in blogosfera care preia cu copy si paste pacatele lumii reale remarc un trend ascendent pe care o sa ma stradui sa il combat: pasiunea de a denunta.

Si pe mine ma incearca atunci cand fac fel de fel de categorisiri. Uite, unii sunt asa, altii sunt asa (deci – sper ca deduceti asta –  eu sunt mai cu mot!).

Pe de alta parte orice dezbatere presupune definirea unor concepte, clasificari si ierarhii valorice.

 

In concluzie, nu prea vad cum ar putea fi evitate, in orice comunicare a unor de idei, categorisirile, dar ele trebuie operate cu