Cu plata in avans, dar nu chiar in avans, integral, adica sfert cu sfert, cash, adica prin banca

Ce frumos e cand ma duc la o negociere si ma inteleg cu clientul din prima. Eu ii citesc draftul de contract si el ma aproba zambitor si plin de intelegere. Mai ca imi vine sa sar intr-un picior de bucurie dar imi dau repede seama ca nu e cazul sa ma manifest prea exuberant. Am si eu un statut si o demnitate.

Ma abtin cu greu sa nu tip de bucurie si sa nu-l pup pe domnul pe crestet. Minune de client, pe criza asta, cand toti te fac varza cu pretentiile. Nu tu cereri de discount, nu tu vaicareli ca la altii e mai ‘eftin, nu tu proteste “Cum adica in avans?!” Doar un modest, rezonabil, sa citeasca si avocatul draftul. Ok. No problem. Ce poate fi mai rezonabil decat sa vada si un om competent clauzele unui contract?! Noi convenim acum asupra detaliilor care implica acordul persoanelor de decizie. Transe de plata, termene, sume, etapizare. Si totul ok, ok, ok.  Numa’ conditii rezonabile am. Normal, doar sunt fata buna.

A doua zi ma suna avocatul. Vrea o clauza absolut stupida, legata de furnizarea unor materiale extra despre care deja se specifica in draft ca nu vor fi platite de catre client decat cu acordul lui. Cere o reformulare mai clara. Ok . Trebuie sa isi justifice si avocatul salariu. No problem. Bag clauza. Trimit draft nou. Il recuperez semnat si stampilat. Nice.

Intre timp incep derularea contractului. Vazandu-ma cu clientul, il anunt ca ii aduc factura la urmatorul meeting. E ok?! El: Cum asa devreme?! Pai eu credeam ca dupa ce lucrati o perioada… Eu: Stati putin. Am convenit in avans. Ma gandesc ca, cine stie, poate omul are dubii, asa ca il abordez deschis, direct: Va e teama ca suntem tepari?! Va punem in legatura cu alti 10 clienti, firme serioase care au lucrat cu noi, puteti primi referinte… El:  A, nu, nu e vorba de asta… Dar nu avem suma asta cash decat peste 2 saptamani. Eu, fata intelegatoare: Ok, no problem. Timpul trece, treaba merge, mai putin leafa. Dar eu sunt om de buna credinta, nu ma formalizez acolo de o intarziere de 2 saptamani. Ce conteaza 2 saptamani intarziere la plata, la un contract de 8 luni cu plati integrale la inceputul fiecarei etape de 4 luni!

Peste 2 saptamani apare o nuanta noua. Stiti, noi asteptam un credit care nu ni s-a aprobat si tot cashul nostru merge la alte plati urgente. Mi-e clar. Asta e o forma eleganta prin care clientul, desi a negociat cu mine de parca serviciile pe care eu i le furnizez sunt pentru el top priority, “Ma grabesc”/ “Vreau sa incep proiectul cat mai repede” , “E foarte important” si alte bla bla-uri, ma anunta ca de fapt nu sunt chiar top priority pentru el. Asta e, tre’ sa fac fatza si la asta.  Cand visezi mai putin nevoia te invata sa descoperi potentialul concesiv din tine! Atunci haideti sa facem plata in transe mai mici, lunar, 25% din valoarea primei transe convenita, ok? Ok, dar cash tot nu au, decat saptamana viitoare, pe vineri.

Saptamana urmatoare, vineri clientul ma anunta cu o fatza trista, ca tot nu are cash si ca se gandeste sa intrerupa colaborarea, ca sa nu imi cauzeze neplaceri. Nu ca nu mi-ar fi cauzat deja. Intre timp, a trebuit sa renunt la colaborarea cu alta firma pe spatiul orar rezervat de el. Totusi “in culmea generozitatii” imi acorda o sansa. Imi poate face plata, dar prin banca. Desigur platile se fac la sfarsitul saptamanii urmatoare.

Dupa 4 saptamani de la inceperea derularii contractului clientul plateste, in fine, prin virament bancar, 25% din ceea ce s-a angajat prin contract sa plateasca in avans, cash, integral pentru serviciile rezervate pe 4 luni. 25% reprezentand exact contravaloarea serviciilor prestate deja. Ce coincidenta!

Am uitat sa spun ca domnul e roman, roman de-al nostru. Totusi la urmatoarea negociere ar fi bine sa bag un serviciu extra gratis , traducerea din limba romana in limba romana. Mai ales la clauzele privind transele de bani si termenele de plata.

Dys-lex-i-a – What a funny thing to have!

Funny as hell…

But there are good sides too…

One in 10 people is affected by dys-lex-i-a to some degree. Rumors are that, among these mentally slow, stupid, lazy people,  there were some named:  Gustave Flaubert, Jane Austen, Edgar Allan Poe, Agatha Christie, Hans Christian Anderson, Ernest Hemingway, Jules Verne.  Com one! I c’ant believe taht!

Dar un prieten… / eight month love-story (fictiune)

Pe Sam, sa ii zicem asa, l-am cunoscut la un training cu firma. Era foarte volubil si fetele roiau in jurul lui ca mustele pe langa borcanul cu miere… Eu, care nu suport fitzosii, faceam un pas inapoi numai cand aparea individul cu roiul de zburatoare zumzaind pe langa el.  Avea o statura medie si atletica, aromonios croita si ochi foarte veseli. Aflasem ulterior ca jucase intr-o echipa nationala de baschet si ca fusese vedeta echipei. Absolvise ASE-ul, incepuse o cariera in vanzari, trecand prin cateva corporatii, apoi, la un moment, se saturase de stresul cu targetul de vanzari si, cum le explica cursantilor – out of record, la o bere –  trecuse in tabara formatorilor, ca sa transfere formatatilor stresul de care lui i se acrise pana peste cap.  Devenise asadar trainer, transferandu-se spre domeniul resurselor umane. Consilia relationarea dintre membrii echipelor, in general sau pe anumite proiecte.  Scopul nobil al cursurilor era gestionarea eficienta si ar-mo-ni-oa-sa a resurselor personale si a relatiilor interumane. Inutil sa mai adaug cu cat succes si cat de ar-mo-ni-os  gestiona el propriile relatii interumane, care curgeau garla in viata lui, prin toate preumblarile pe care le facea non stop, in tara si in strainatate. Viata lui era o simfonie perpetua: un sir de preludii ar-mo-ni-oa-se, urmate de multe si fericite du-te-vino-uri, incheiate cu multiple apeluri de telefon lasate indelung fara raspuns, pana se stingeau de tot, de la sine, pe silent.

Toate fetele din viata lui stiau cum este si fiecare credea ca ea va fi ultima. Toate se duceau ca oitele cuminti in patucul lui si pe cat de ironic le priveam, pe atat de cuminte am ajuns si eu tot acolo. 

Ma refugiam indarjit in fundul salii de sedinte, pretextand ca

Vocile “Adevarul” si vocea adevarului

Deunazi scriam cuiva un lucru pe care l-am mai spus sub o forma sau alta si pe blog: lumea scrisului e greu de imaginat ca o lume si a femeilor. Este o lume prin excelenta a barbatilor. (puneti , va rog,  si un accent ironic pe acest excelenta, ca poate nu se vede din context) . Nu e greu de verificat asta in domeniul beletristicii unde proportia de autori publicati versus autoare publicate este undeva pe la 4 la una! Si ma gandesc ca sunt indulgenta cand dau si aceasta proportie.

 

De ceva vreme trag cu ochiul si la ce se intampla in presa, modelul parca ar fi luat cu copy si paste, cu o diferenta de nuanta: in presa lucreaza multe fete tinere, majoritatea pline de elan, idealuri si iluziile afirmarii, tocindu-si sarguincios mansetutele si creierii prin birourile redactiilor, insa cu exceptia (si ea rara) a catorva nume din

Loco amore?! Nu! Local amore! (aproape fictiune)

Il stiam de ceva vreme pe amicul asta cand am iesit la o cafea impreuna. Se despartise de cateva luni de o fata minunata, fara ca nimeni sa priceapa de ce, caci se intelegeau atat de bine incat erau invidiati de multi dintre cunoscutii lor. Ea locuia cu parintii, el cu chirie, intr-o garsoniera la doi pasi de sediul firmei unde lucra.  Fata era copil unic si avea niste parinti faini, deschisi la minte si primitori pe care aparitia tanarului in casa lor ii bucurase ca si cand s-ar fi pomenit cu un fiu mult dorit. Cei doi isi petreceau timpul nestingheriti cand la unul, cand la altul. Cand se inamorasera locuiau in Titan, la doua statii de metrou unul de celalalt. O parte dintre prietenii lor se asteptau sa auda ca se vor casatori si muta impreuna, altii erau convinsi ca o sa aiba genul asta de relatie libera de angajamente dar de cursa lunga pana la adanci batraneti.   Dupa vreun an de convietuire fericita oamenii s-au despartit.

 

Ma rodea si pe mine curiozitatea ce mersese gresit, cu atat mai mult cu cat

De trei ori bărbată

 

De la fabricarea lui, corpul suspendat al bibliotecii mele a fost montat si demontat de trei-patru ori si de fiecare data de trei barbati! Doi se cotzobaneau sa-l tina pe umeri fix in pozitia in care un al treilea incerca sa nimereasca, pe rand, fiecare din cele 4 gauri – doua in stanga, doua in dreapta –prin care trebuia strecurat cate un surub cu dubla infiletare ghivent pentru ca cele doua rafturi suspendate sa fie fixate intre doua etajere turn. De fiecare data gaurile se dovedeau al naibii de greu de nimerit… desi domnii is, cica, mai priceputi decat noi, doamnele, la treburile aistea, curgeau ceva sudori si injuraturi pana iesea marea imbusonare a celor

Mitul bibliotecii si consumul steril

 

Desi i-am admirat (si invidiat) pe oamenii cu rafturi din podele pana in tavan pe cate doi- trei pereti dintr-o muche in alta, mi-am zis deseori, pesemne intocmai ca vulpea care nu ajunge la struguri, ”vezi-ti de treaba, ca n-au citit nici ei tot, ca doar nu sunt supra-oameni. Sau, daca au citit, nu au asimilat nici 20% daca si atat… “

 

Ei bine, cu foarte putine exceptii, inclin sa cred ca e foarte adevarata supozitia mea, nu doar invidie verde.

Am intalnit, si nu o data, persoane al caror living, hol sau dormitor aratau ca o biblioteca municipala: in jur de 1500-2500 de volume, cate 10-14 rafturi din podea pana in tavan. De obicei proprrietarul sau proprietara imi spunea cu mandrie: “ Eu am citit mult…” sau cu degetul la tampla, misterios si plin de importanta: “Mie mi-a placut mult sa citesc”.  M-am plimbat uneori de-a lungul rafturilor care imi starneau invidia si am luat o carte… “Are un titlu interesant”, sursuram candid: “Despre ce e vorba?!”… “Aaaa, pai, nu prea imi mai aduc aminte ca am citit-o mai demult…”  “Si acuma ce cititi?!” “Citesc ultima carte a lui Llosa… extraordinara!” “Ce anume va place?” “Pai nu stiu cum sa va spun, imi place, e scrisa bine, Llosa e inconfundabil, e genial, povestile sud-americanilor, in genere, sunt foarte atractive, au o lume fantastica a lor…”

“Dar ce anume va place la asta?!” si litania reincepea “Stilul… tehnica… e interesant… e inconfundabil…. e genial… Llosa e Llosa… trebuie sa cititi ca sa intelegeti!” …Plecam ochii, co-ple-si-ta de asimilarile culturale ale domnului sau doamnei si abia tinandu-mi rasul.

 

 

Am inteles de atunci ca biblioteca e pentru multi o maniera de legitimare sau parada intelectuala. Am biblioteca, deci sunt intelectual. Deseori si cititul, mersul la teatru, opera, opereta sau Ateneu devin

Intalnirea de gradul 3 a romanului cu biserica

Romanul e religios. Daca urmaresti sondajele vei vedea ca romanul crede, nu gluma. Crede in Dumnezeu si crede si in biserica. Cel putin pe hartie, din sondaje asa reise, el e credincios foc.

 

Cu toate astea, tot mai multi tineri si adulti ajung, dupa

indelungi cugetari, la concluzia ca exista o distinctie

clara intre sentimentul religios –  convingerea ca divinitatea exista + dorinta, preocuparea lor de a se apropia de aceasta si  de a-si asigura protectia ei, printr-o conduita care satisface asteptarile acesteia – si biserica drept intermediar in acest demers al lor. Ei accepta utilitatea bisericii in acest demers dar nu ii acorda un rol important, ci unul marginal. Paradoxal, greu dispensabil dar marginal totusi… Astfel, daca urmaresti atent parcursul romanului ortodox, lucrul in care acesta crede nu este nici Dumnezeu, nici biserica despre care intreaba sondajele ci dumnezeul si biserica de la marginea vietii lui.

 

Literatura ne invrajbeste pe toti (auto-fictiune)

 Pentru comuniune incercati fotbalul

 

Deci cum spuneam, draga cititorule si draga scriitorule, nu se poate sa nu fi observat si voi asta. Nu se poate sa nu va fi asezat de multe ori la masa, in tren, in avion, intr-un bar, restaurant ori in fata monitorului pur si simplu, increzator ca veti purta o discutie agreabila cu oameni interesati de acelasi lucru ca si voi: scrisul si cititul. Adicatelea – literatura!

  

Odata calatoream cu trenul spre Brasov in locul de langa geam in directia de mers cand, in compartimentul in care sezusem linistita pana atunci in compania unei d-re de vreo 25 de ani, care citea o carte de un scriitor sud-american, a intrat un domn de vreo 45 de ani, imbracat casual dar foarte trendy si degajand un miros discret de Lacoste. Singur. Fara verigheta. Stiti dvs, doamnelor, asta e urmatorul lucru care il focus on noi la un barbat bine. Caci, din intamplare, domnul arata chiar bine. Ne-a salutat cu o voce calda si

Tara lu’ Nod in papura – Point Basescu

Inca o tembeliziune care se face lamentabil de cacao – Antena 3

Mihai Gadea – Ion Cristoiu si inepuizabilul Valentin Stan se dau in stamba cu regularitate.

  

Din cand in cand am proasta inspiratie sa mai deschid si eu televizorul sa vad ce se mai intampla in tara, in viata cetatii. Ei bine in seara asta – 2 iulie 2008 – urmaresc cu stupoarea tipica care ti se poate intipari pe chip cand vezi un psihopat investit in functia de formator de opinie, prestatia patetico-megalomana-anti-basesciana a d-lui Valentin Stan – ditamai profesorul universitar, mare analist politic si nu numai, iata! Mai nou si exeget anglist!

 

Neavand dansul ce ii gasi d-lui Basescu in papura, socoti de cuviinta