Filologie si filo-ologire

Multi îs, Doamne, iubitorii de logos care nu mai prididesc sa-si arate dragostea de limba romana filo-ologind in stanga si in dreapta.

Multi is cei care, dupa ce s-au dat cu capul de niscai bancute inguste din curtea lui nea Quinet si mos Pitar ori de prin cine stie ce alte ograzi umaniste pe unde si-au legalizat dragostea de limba materna, nu isi mai incap in piele acuma de atata cunoastere si simt nevoia sa filo-ologeasca in stanga si dreapta din preaplinele lor sentimente. Lor le tasneste indignarea pe nas ori de cate ori  aud, din gura altora – ca pe ei nu se prea aud – un dezacord prin atractie fatala, vreun plural deraiat sau vreo conjugare stalcita si se simt oripilati cand vad o virgula unde nu trebuie, ori se umplu de uriticarie cand nu o zaresc unde trebuie. Tre sa spun ca le inteleg obida, mai ales daca s-au dat cu capii/capurile/capetele(ma iertati, mi-s naucita de atatea optiuni) de bancutzele celea cativa ani, e o trauma care nu are cum sa nu lase urme. Dupa atatea sesiuni de LRC-uri si ILR-uri si ILRL-uri, cei mai multi nu prea au cum sa iasa de acolo fara niste surubele date peste cap.

Cu toate aistea, eu cred ca obida lor pleaca deseori dintr-un loc mult mai indepartat in timp, din felul tampit in care au fost invatati in copilarie sa isi fixeze standarde de devenire, de performanta, intotdeauna depreciativ in raport cu cei slabi: “Sa nu fi ca toti prostii!”, pleosc o palma dupa ceafa! Se intelege ca de aici deriva o ura si dispret feroce fata de cei “prosti”, ca fiinte ce le sunt net inferioare, cu care nu suporta sa se amestece si pe care, cu atat mai putin, agreeaza sa le vada castigand credibilitate sau popularitate.

Nu am sa neg niciodata importanta cultivarii unei exprimari corecte, ingrijite si expresive. Insa,  imi face o deosebita placere sa fortez limitele de tolerabilitate si sa le dau peste nas acelor indivizi care isi imagineaza ca aduc vreun beneficiu cultivarii limbii romane, privind cu dispret suveran si ironizand greselile altora.

Asta nu e filo-logie, e filo-ologire! Sa iti versi veninul personal pe un personaj care iti este antipatic din cauza orientarii politice, a caracterului neintegru, a lipsei de fond a ideilor lui, ironizandu-l pe seama inadecvarii stilistice sau a unor scapari gramaticale nu indica nici o preocupare pentru cresterea limbii romane si a patriei cinstire. Daca intr-adevar avem de a face cu o problema de fond, ea trebuie combatuta cu

O lucrare anacronica face cariera

Atinsa de apelul d-lui Pleşu, adresat tuturor celor pentru care scrisul este o meserie, si, incercata de o subita nostalgie, m-a cuprins o stranie nevoie de a (re?!)vedea niste pagini pe care parca le mai citisem eu candva intr-o editie veche, jumulita de inaintasii mei care o studiasera mai sarguincios decat mine, asa ca m-am dus sa imi cumpar si eu lucrarile Acad.-lui Alexandru Graur, „Dictionar al greselilor de limba” , „Capcanele limbii romane” si „Mic tratat de ortografie”. Stupoare! Dupa ce am intrat in vreo 12 librarii, cu chiu cu vai, cu insistente deosebite am putut sa fac rost de ele. Cartile astea, mi-au spus librarii, s-au epuizat rapid in ultimele 3 saptamani. Iata, d-nelor, iata, d-lor, puterea recomandarii! Cartile acestea, dupa ce au zacut in librarii un an intreg, nebagate in seama de nime’, au ajuns brusc ravnite frenetic,  dupa ce le-a recomandat domnul cu pricea. Prevad consacrarea in limba romana a unui blestem de bine pentru scriitori: „dar-ar sa te recomande Pleşu!”

Da, d-nelor, da, d-lor. Am deschis si eu lucrarile acestea, cu o fervoare greu de descris. Convinsa ca voi gasi in ele, inventariate frumos si aduse la botul calului, toate acele scapari si subtilitati lingvistice din cauza carora  ulcerez launtric, ori de cate ori ma sfasie constientizarea netrebniciei si nemerniciei cu care, credeti-ma, fara voia mea, mai contuzionez limba romana, desi am fata de dansa cele mai bune intentii, insa uneori le manifest cam urat. Este doar din cauza elanului creator. Ca si in dragoste, cand iubesti patimash se mai lasa si cu vanatai.

Cel mai tare m-a impresionat „Dictionar al greselilor de limba”.

Din circa 1200 de cuvinte problema, in cazul a 170 de termeni analizati, recomandarile de utilizare corecta in ceea ce priveste accentul, sensul  sau forma in sine a acestora NU MAI SUNT ACTUALE  SAU NU AU FOST NICIODATA ACCEPTATE CA NORMA GENERALA. Cine deschide cartea, asa cum este obiceiul, fara a citi specificarile marunte de la inceput, este socat sa vada avansata o anume idee de corectitudine pentru un cuvant, ca mai apoi sa citeasca intr-un chenar o mentiune sustinand exact opusul acesteia, citand DOOM(2) sau DEX(2).

Mi-a luat ceva timp pana sa ma prind ce e in neregula si,

Vorbitorii si bâlbâitorii de limba română

Abia rasuflasem oarecum usurata dupa ce citisem, prin februarie, un dosar despre ne-starea limbii romane si a patriei porcire in revista Dilema - fiindca tonul cu care se vorbea despre ne-starea limbii romane devenise mai putin apocaliptic si mai putin acuzator la adresa agramatilor si semidoctilor care sugruma biata limba romana si incepuse sa se mute spre analiza si acceptarea tendintelor pe care domnia sa Uzul aproape ca le-a impamantenit, suna, ca sa zic asa, mai clement cu zburdalnicia exagerata a nabadaioasei noastre limbi si preocupat de ce s-ar putea face, totusi, sa se imbunatateasca situatiunea, nu tragica , dar nici roza - cand, in martie, am dat peste un alt articol din seria “Stiri apocaliptice despre limba romana”

In viziunea d-lui Plesu tonul redevine, care-va-sa-zica, fara de speranta. Ceea ce ma deranjeaza in acest articol, ca si in altele pe aceeasi tema,  este subsumarea ostilitatii utilizatorului de limba romana,  a pornirii lui diabolice si cu buna stiinta impotriva limbii materne, ca si lipirea etichetei de  “agramat” sau “semidoct” celui care comite greseli de limba sau stil. Asupra acestui aspect voi insista in mod deosebit pentru ca aici se fring multe punti, care am sentimentul ca nici nu se doresc a fi create, dimpotriva, sunt faramate sistematic chiar de cei care se dau preocupati nevoie mare de aruncarea lor peste prapastia ignorantei si a indolentei lingvistice care se casca intre dansii, vorbitori impecabili, si restul, balbaitorii de limba romana:

Cand româna flir-tea-za cu franceza iese rau

Româna a avut in junetile ei osebita aplecare catre franceza, asa cum si eu din junetile mele si pan la adanci batraneti cred ca o sa incurc literele si silabele.  Nici nu ma terminasem de ras de propria-mi dibacie de a nu imi vedea greselile in timp util, ca am si comis-o din nou.

Dand eu cu elan sa vorbesc despre strategiile de flirt ale masculilor, poc cu dansii in fasole! Aoooleeu, mai fato, cine ti-a pus tastatura sub degete?! Mai Simona Vlad, io cu tine vorbesc! Mai fato, mai, cum nu vrei tu sa te trezesti si pace! Unde iti sunt ochii cand scrii posturile astea, mai fato, mai?! Esti indragostita?! Dormi?!

Fii treaza! Fil- trea-za! Si dupa aia flir-tea-za, mai fato, mai! Ca se tin cu mana de burta cititorii aia rai, care stiu prea multa limba romana.

Deci, cum zaresc (tarziu enorm) ca ce credeam eu a fi flirteaza era de fapt filtreaza, ma si reped sa bag literele alea in ordinea in care trebuie, dar tot uit una unde nu trebuie. E stilul meu.  Sunt convinsa ca am scris corect, adica flirteaza. Cand ma uit dupa vreo 5 ore, imi vine rau.  E ca in poemul acela “la oglinda”. “Dar ce r frumos apare, nu-i al meu, al meu e oare?! ” Daaaaa . Constat cu oroare ca de fapt e scris flirtreaza. Bun, bravo.  Hai ca esti pe aproape , Simona. Inca o data! Si ceva mai rar, ca o sa re-u-sesti, da?! Hai! Flir-tea-za! Save. Bravo!

Oare mai am sanse sa ma fac bine?! Pe mine is suparata rau. Dar sa stiti ca sunt si mai suparata pe colegii aia in devenire, dintre carii din cati au citit, unul nu mi-a suflat… ps, ps… mai fato… halal colegialitate!

Care “pe care”?! – cu Rodica Zafiu, despre razboiul uzului cu norma

Duminica 1 februarie, d-na Rodica Zafiu, sefa catedrei de Limba Romana a Facultatii de Litere a Universitatii Bucuresti, a sustinut una dintre conferintele TNB pe tema “Nou si vechi in evolutia limbii romane”.

 

Printre chestiunile aduse in discutie s-au numarat: alunecarea discursului public din emisiuni TV si presa inspre o familiaritate care depaseste granita insufletirii limbajului, devenind impolitete si invectiva; defularile limbii romane prin atenuarea realitatii apeland la diminutive in varii registre de la cel familiar: pupic, scumpic, mersic pana la cel administrativ: bonulet si facturica si invazia anglicismelor, pe care dansa a analizat-o de multe ori, mult mai obiectiv decat au facut-o zeci de aparatori patimasi ai limbii romane (printre altele, si eu ii injuram pe aia care violeaza romaneasca noastra cu anglicismele lor, desi recunosteam ca, la randul meu, sunt  un producator ocazional de anglicisme. Mai ales de cand am intrat pe blog, impresionata de numarul mare de deraieri lingvistice spre limba lui nenea Blair, mi-am zis ca asa o fi jocul vremii, sa ma sparg si eu nitelush in figuri daca tara o cere; dar am si criticat folosirea anglicismelor aiurea in tramvai).

 

D-na Zafiu ne-a vorbit si despre adaugarea de sensuri, un subiect care si pe mine ma interesa mult. Legat de faptul ca multor cuvinte cum ar fi – dedicat, determinat, a aplica, promotie, dramatic, patetic, locatie li s-a adaugat alt sens pe langa sensul deja stiut, sub influenta utilizarii din ce in ce mai extinse a limbii engleze.

Totodata dansa a atras atentia si asupra fenomenului de intoleranta si stigmatizare care a aparut la nivel cultural. Pentru vorbitorii care cunosc sensul acestor cuvinte, asa cum e definit de dictionar, adaugarea de sensuri noi este extrem de suparatoare. Cu toate astea ar trebui sa gandim mai flexibil. “Noi suntem aparatorii sensului cu care aceste cuvinte au intrat in limba romana acum100, maxim 150 de ani, insa ar trebui sa ne intrebam daca e fundamental gresit sa le luam acum si din engleza cu un nou sens.” Acesta ar fi cazul mult comentatului “locatie”, in sensul de baza “inchiriere”. Folosit in prezent din ce in ce mai des cu sensul de plasare, asezare si chiar “loc”. Eu cred ca sensul de loc a intrat in limba romana din cauza mentionarii lui dese cand o vedeta vorbea despre “fine location”-ul in care a filmat. Se pare ca romanii n-au mai stat sa distinga ca termenul se rezuma doar la plasarea site-ului de turnare al unui video clip sau film si au generalizat sensul la orice fel de loc.

 

La sfarsitul conferintei, participantii au fost invitati sa puna intrebari d-nei profesoare si am profitat de ocazie sa imi lamuresc niste dileme mai vechi . Am intrebat daca ar putea prevedea acceptarea,sub presiunea uzului, ca norma a

Corectura continua

Cum imi vad eu greselile?! – Intotdeauna tarziu… (… of!

 

Cum si eu mi-s iubitoriu de logos, nu pot crede ca ma rapunu pe mine gramaticile astea. Drept aceea, continuu ma corectezu. Dar, cum si sapte zile de-as corecta un text, si intr-a opta tot as mai gasi cate ceva de indreptatu, dupa ce il purec io cat poci si il gatescu cum ma pricepu sa arate mai cumsecade, indraznescu sa ii dau drumu in asta blogo-lume asa cum ii,  caci, altminterea, cum sa mai fac schimbu de idei cu domnia ta, draga cetitorule?!

 

Am observat un lucru straniu. Cata vreme textul sta in calculatorul meu, nestiut de nimeni, nu vad mari greseli la acesta. Ma tot uit, il silabisesc cu cata atentie pot eu sa nu fi inghiti vreo consona finala, sa nu fi strivt vreo vocala, pus vreo litiera in plus si… nimic!

Pare impecabil! De indata ce l-am expediat undeva, la imprimanta, pe mail catre un destinatar sau l-am suit pe blog, pac! Imi mai sar in

Violul limbii romane

 

Gheorghita e freaky rau!

Pe cuvant de pionier ca un anacolut (eu cand urc scarile mi se face rau) , un pleonasm, acolo, din neatentie (as vrea sa mai revad piesa aceea), lipsa lui “pe” din “pe care”- cand nu duce la nici o confuzie (cartea care am citit-o) imi agreseaza mai putin urechea decat invadarea limbii romane de o serie de anglicisme greu de digerat ca asimilabile…(pe care, culmea, intre noi fie vorba, desi imi displac, si eu ma surprind ca