Presedintele mesianic

Suntem scarbiti. Cumplit de scarbiti de optiunile dezgustatoare care ne stau la dispozitie cand vin alegerile. Intre doua sau trei slehte de banditi, e cumplit sa ne vedem in ipostaza de a alege la mana carui talhar-sef ne-am dori sa fim. Orice om cu capul pe umeri pricepe ca asta e tot ce poate sa aleaga. Dar, inca si mai ciudat, aud cum multi dintre acesti oameni echilibrati, cu judecata, care chiar doresc sincer binele patriei, refuza sa mai voteze. Spun dansii ca, orice ar alege, tot un drac va fi.

Acesti cetateni si-au pierdut orice speranta ca Romania ar mai putea avea vreodata un presedinte adevarat. Si oare cine e de vina pentru pierderea acestei sperante?! Evident, politicienii banditi care le-au destramat iluziile la care nicicand nu au vrut sa renunte de buna voie. Nu pricep deloc cum nu pricepe scarbitul si obiditul popor roman ca soarta pe care o are si-o merita cu prisosinta. Vrea clasa politica onesta?! De ce nu incearca sa o formeze el? Mai inainte de alegeri, aparuse pe facebook o fituica careia i se zicea “manifest”. Fituica urla din toti bojocii ca tara are nevoie de politicieni onesti, dintre cei neimplicati inca in politica, de oameni care sa vina cu initiative, sa se afirme ca lideri si, cine stie?! , din randurilor lor, sa se ridice, falnic si neinfricat, puternic ca Superman si imaculat ca Alba-ca-Zapada, Presedintele mesianic al Romaniei.

Uimitor, nici cand peste 6 mii de oameni entuziasti si gata sa jure ca s-au saturat de nesimtirea si jaful care domnesc in Romania si-au depus semnaturile in favoarea acestui manifest al bunului simt si initiativei pentru onestitate si normalitate Presedintele mesianic nu s-a aratat! 6000 de oameni nu-i de colea. Asteptandu-te cu sufletul la gura, gata sa iti presare drumul cu ramuri de finic.

Eu cred ca, dintre ei, cativa s-au si gandit ca ar putea indrazni sa se autopropuna, sa candideze pentru presedintie si sa convinga 6 milioane de romani sa ii voteze, dar, dupa o analiza mai riguroasa a misiunii care ii asteapta, si-au dat seama ca mai bine se abtin, fiindca, totusi, hmmm, mmm, nu prea se inscriu in standardele expectative ale poporului român.

Caci, na, care om decent din tarisoara asta n-a furat in viata lui ceva?! Care n-a facut evaziune fiscala sub o forma sau alta sau care nu si-a atras profit printr-o inginerie financiara nu tocmai ortodoxa?! Care om dintr-un post de decizie nu a luat in viata lui o mitishoara de bun simt sa inlesneasca cuiva ceva?! Care nu a avut vreo depresie, in urma careia sa existe 4 amici gata sa jure ca a ramas afectat pe viata?! Care nu a avut in viata lui un scandal familial sau care leader-in-devenire n-a divortat si nu a avut vreo amanta?! Care a facut doar sex normal, adica numai si doar in dulcele stil clasic si nu altminterea, clar?! Care nu s-a dus in viata lui la tarfe?! Care nu s-a imbatat si n-a urinat in public?! Care nu si-a iesit din fire si n-a injurat sau dat o palma ori un pumn?!

Chiar asa, am ajuns si eu sa imi pun intrebarile astea, ca tot romanul, dornic de binele tarishoarei mele. Care esti, mă, si nu faci pasul inainte?! Care ai, mă, suficienta cultura sa nu faci vreo gafa limbistica si care vorbesti fluent cel putin o limba straina de larga circulatie?! Care stii, mă, destul management administrativ si al resurselor umane ca sa iti alegi consilieri priceputi sa te ajute?! Care ai o viziune strategica asupra economiei Romaniei pe urmatorii 15 ani?! Care poti sa intri in troaca politica si sa faci curat intr-un mandat, da’ fara sa te imputesti si tu?! Care stii sa dai cu barda, mă, da’ diplomat, cu manusi chirugicale de fiecare data! Ca tu trebuie sa fii si sa ramai intelept ca sarpele si imaculat ca porumbelul pacii. Unde esti, mă?! De ce nu te arati?!

Te asteapta o intreaga românime, sa se uite la tine ca la Mesia, sa te aleaga si apoi sa iti puna in cârca toate crucile ei. De ce nu vrei sa te arati, mă?!

Hai ca nu o sa te plimbam de la Ana la Caiafa. Te judecam noi, ca toti ne pricem, si toti stim ce trebuie si ce nu trebuie sa faca un presedinte. Te asteptam cu peste 6 milioane de cruci, alte 6 milioane de bice si piroanele ascutite bine. De ce nu vrei sa te arati, mă?! De ce?!

Ce v-ati imaginat ca inseamna democratia, mai draga intelectualilor?!

Sophie a ales. Romania, la fel!

Ce ma ingrijoreaza nu este lipsa de interes a intelectualului roman pentru viata politica, cat, si mai grav, lipsa lui de interes pentru cine detine fraurile puterii in stat.  Nu am inteles si nu cred ca o sa inteleg vreodata absentarea ca solutie. Daca in 1990, votau peste 85% din romani, treptat procentul a scazut pana la 54%! Trista a fost ziua in care am votat si am facut-o cu toata scarba si durerea, constienta insa ca daca nu as fi votat , as fi fost ca o Sophie care intre a salva macar viata unui copil dintre  doi ar fi ales sa nu o salveze pe a nici unuia. 

Stiu ca, din pacate, clasa noastra politica e formata din niste slehte de talhari de cea mai joasa speta.  Mi-e de inteles  ca orice om decent si sanatos la cap nu vrea sa se amestece in nici un partid, pentru  ca orice structura este intens corupta si nu va avea nici o sansa sa supravietuiasaca si cu atat mai putin sa se afirme, daca nu se va da si el pe brazda. Cu toate ca de aici, de la tinerea de-o parte a oamenilor care ar putea schimba ceva pleaca intreaga mizerie a sortii pe care ne-o meritam cu prisosinta. Ca si de la felul nostru de a avea expectatii.

Insa, imi pare curata iresponsabilitate sa aud ca o serie de intelectuali refuza si sa mai gandeasca ce structura politica, odata ajunsa la putere, va aduce prejudicii mai mici natiei - inclusiv propriei persoane - decat ar face-o oponenta.

La 20 de ani de la “revolutie” se pare ca am ramas la fel de “stupid people” pe cat eram si atunci. N-am invatat nimic. Inainte de 89 ne plangeam cu obida inghitita ca nu avem dreptul sa alegem. Dupa 89 am invatat sa ne plangem ostentativ pentru placerea victimizarii. Sa ne plangem intai ca ne-au furat unii revolutia. Pai nu ne-au furat-o. A fost a lor. Si-au riscat pielea si au facut-o. Ne place sau nu, ei au instaurat democratia. Ilici si ai lui. Au manipulat masele populare?! Au sacrificat inocenti?! Da, crunt. Cu toate astea, credeti ca ”masele” ar fi fost vreodata capabile sa se organizeze?! Nu ati invatat ca acesta este mersul lucrurilor?!

Ce ne-au adus Ilici si poporul rus?! Pai libertate ne-au adus! Dreptul de a alege, dragi tovarasi si preteni. Va mai aduceti aminte cat de tare plangeati dupa el?! Sau mai bine zis cat de tare plangeau dupa el parintii vostri?!

Acum desigur si ei, si voi va veti fi inchipuit ca aceasta libertate electorala va va pune pe tava si optiunile cele mai grase si frumoase: ca vom avea de ales, dintre cei mai buni si onesti politicieni, pe cel mai frumos, destept si carismatic. Sau in cel mai rau caz: vom avea de optat intre cel bun si cel rau. Ca va fi simplu si frumos. Ne vom duce la urne si ne vom infige extaziati stampila de elector pre cel mai fain candidat.

Ca doar nu degeaba ani in sir poporul roman a tot asteptat presedintele mesianic: cel bun , cel drept, cel mare, cel viteaz. Cel care se va bate cu raii si va matura coruptia din tarisoara asta.

Cum sa ne inchipui noi ca de fapt democratia inseamna ceva mult mai pamantean?! Cum ar fi sa alegem la mana caror talhari vrem sa fim! Sa ne gandim bine, de doua, si chiar de noua ori, care talhar e mai milostiv decat ceilalti. Cui ii pun in brate dreptul de a ma jefui. Care dintre ei va avea mintea si hotararea sa ma fure mai cu bunsimt. Adica sa ma fure, dar sa faca si ceva sa traiesc si eu mai bine. Nu-i asa ca e pardoxal?! Cum sa insemne democratia asa ceva?!

Au fost multi intelectuali care au votat cu Geoana numai fiindca i-a dezamagit Basescu. Pur si simplu au omis din “the big picture” ce inseamna Geoana. Au juisat la bucuria de a-i  da un sictir lui Base’(badaranismelor, impulsivitatii, derapajelor paranoide ale insului). Altii au zis ca Basescu e la fel de naspa ca si Geoana, asa ca aleaga-se praful de tot si de tarisoara asta, in care s-au nascut ei din nefericire… ei nu mai aleg nimic, sa voteze prostimea. Nu exista asa ceva, domnilor-si-doamnelor-care-ganditi, nu exista doua optiuni la fel de proaste. Chiar si intre doua nenorociri, cea mai proasta optiune este sa nu faci efortul sa o alegi pe cea mai mica; atat cat poti distinge tu care este aceea.

Doamnelor-si-domnilor-care-ganditi, bagandu-va piciorul in soarta tarii, va bagati piciorul in propria voastra soarta, va distrugeti incet si sigur si cele mai firave sanse la demnitate si chiar la libertate. Ceea ce e si mai grav, pentru cei care au copii, va bagati piciorul in soarta copiilor vostri. Nu mai spun ca scuipati pe sangele celor care s-au dus ca mieii la taiere in 89, cu naivitatea ca ei sunt cei care va dau  libertatea de a alege.

Nu vrem sa ne maturizam deloc, ne-am facut iluzii mari despre democratie si ne-a dezamagit, asa ca tot ce ne mai ramane de facut e sa ii intoarcem fundul ca niste copii imbufnati…  Daca nu ne certam ca chiorii intre noi,  devenim apatici si pasivi electoral.

Este incredibil ca dupa 20 de ani de libertate electorala ne lipseste inca abilitatea  de a reflecta si lua decizii cu calm. Si ceea ce e mai grav, lipseste chiar la nivelul clasei intelectuale!

Cand aparent nimic nu se schimba, cand se inainteaza cu pasi de melc, e normal ca discutiile sa isi piarda miza, sa devina enervante. Ce naiba tot vorbim si ne gandim, de ani de zile?! Aceeasi si aceeasi batere a apei in piua pentru a ajunge la aceeasi si aceeasi concluzie: “Ce se schimba? Nimic esential! Si atunci ce rost mai are deranjul?! implicarea ?!”… 

Asta e. Nu vrem sa intelegem un lucru. Nu o sa se schimbe nimic esential de la o alegere la alta. Nu o sa avem transformari economice, administrative spectaculoase ale Romaniei, asa cum vrem. Nu. Imi zic doar sa deie Domnul sa nu trebuiasca sa trecem prin dezastrul vreunui regim absurd, ajuns la putere din propria noastra indolenta, ca sa invatam ca macar pentru micile schimbari in bine (care, privind cu onestitate, au avut loc in ultimii ani!)  trebuie sa ne urnim fundul sa ne ducem la vot si,  chiar atunci cand nu avem, din pacate,  de ales decat dintre doua nenorociri – sa incercam sa o alegem pe cea care ne va prejudicia cel mai putin.

Nu pledez  pentru entuziasm, ci pentru maturitate. Sa acceptam ca desi schimbarile in bine vor fi foarte mici de la o alegere la alta, e vital sa punem umarul la ele prin votul nostru… fiindca altminteri  o sa ne ducem in jos si chiar de rapa cu scepticismul si sictirul existential care au devenit filosofie si stil de viata pentru intelectualii romani.

Cine stie si nu stie ca stie

Prin clasa a XI-a, cred, prin manualele celea de limba engleza ale caror coperti aratau la fel din clasa a IX-a pana intr-a XII-a (erau acelea, dinainte de revolutie, pentru cunoscatori), singura diferenta fiind cromatica, am gasit zicerile astea care tare, tare mult mi-au placut  si mi s-a parut ca taaaaaare adanc graiesc :

Cine nu stie si nu stie ca nu stie e prost, ocoleste-l.

Cine nu stie si stie ca nu stie e nestiutor, invata-l.

Cine stie si nu stie ca stie e adormit, trezeste-l.

Cine stie si stie ca stie e intelept, asculta-l.

Insa astazi, peste ani, mi-a aparut o nelamurire care ma macina mult si nu ma lasa sa dorm:

- cine stie dar nu stie ca stie fiindca eu l-am lasat sa stie cum este?! Si ce sa-i (mai) ffffac, fffffrate?!

Ziua adevarului

Cred ca nu e scriitor care sa nu fi fost fascinat de notiunea asta de “adevar”.

Ei bine, si eu m-am invartit, doamnelor si domnilor, de multe ori in jurul cozii incercand sa prind acest adevar, suficient cat sa ametesc, dar sa raman macar cu iluzia ca ceva, ceva am inteles. De cateva zile, fiindca tot simt ca se apropie o zi a adevarului, mi-au tot umblat prin creier multe ganduri despre el si, ca sa nu imi plezneasca capul, le-am asternut pe screenul alb poate ma limpezesc, ma linistesc si imi va fi mai bine.

 

Mai intai am observat cat de mult

Ma iubeste! (fictiune, desigur)

Da, ma iubeste. Mi-a spus-o astazi in o suta douzeci si noua de feluri.

Te iubesc, esti un inger pentru mine, mi-ai aratat ca pot conta pe tine, m-ai salvat, nu exista cuvinte sa iti spun cat de mult insemni pentru mine, esti o adevarata prietena, esti iubita mea, te implor sa ma ierti, am fost un meschin, un cacacios… vreau sa-ti …- ma sileste sa ma asez pe canapea, iar apoi se lasa in genunchi in fata mea, ma apuca de un crac si isi baga nasul pe sub tivul pantalonului – … pup talpile… talpile….

Drace, hombre, potoleste-te…il temperez cu blandete, jenata de propria stare si contrariata nu atat de asaltul fizic, cat de turnura patetica a discursului lui.

Macar pe buric, buricul tau…

Pai am transpirat, sunt racita, te-am avertizat doar…

Nu-i nimic, il vreau asa cu transpiratie cu tot si isi indeasa capul in poala mea, imi ridica hanoracul, bluza,

Breathtakin’ news: Romanul si-a descoperit pofta de lectura! Mai sa fie!

Colectia “Adevarul” a ajuns la un tiraj de 250 000 de exemplare pe titlul editat.

Romanii citeste, dom-le, ceva de speriat! Dar ce-o fi cu setea asta de lectura subita?! Cum de pana acum un tiraj in 10 000 de exemplare era best seller si se epuiza in trei-sase luni si, dintr-o data, avem tiraje de 250 000 de mii epuizate saptamanal. Ce e, dom-le, mania asta?! Cum de i-a luat pe toti frisonul asta de lectura?!

 

Incredibil, dar adevarat, editorii de la “Adevarul” au gasit raspunsul! Pofta de cultura a romanului n-a murit! Cat pe ce era sa se fi stins cu totul, dar au trezit-o ei la viata! E mai vie ca oricand si gata sa faca ravagii. Ha!

 

Ha, ha, ha, fratilor, ce ne mai place sa

Grinch care a inapoiat Craciunul pana la urma

Il tineti minte pe Grinch?! Grinch care a furat Craciunul?! Este greu sa il uiti pentru ca din 2000, de la lansarea filmului cu acelasi nume, televiziunile ni-l livreaza an de an in preajma Craciunului. Ceea ce poate mai putini stiu este ca scenariul filmului are la baza  o poveste aparuta cu cativa zeci de ani buni in urma, sub forma de benzi desenate, creata de Theodor Seuss Geisel sau Dr Seuss, cum isi alesese acesta nickname-ul de artist. Pe scurt, Grinch este o creatura stranie, un  spiridus moracanos, rautacios si nesuferit din cauza ursuzoseniei lui si inveninarii cu care priveste lumea. Cum esenta intregii lui vieti de pe muntele Crumpit, unde traieste izolat este acreala, uscaciunea, insingurarea programatica, dispretul suveran fata de orice bucurie a comuniunii, bucurie gaunoasa- in viziunea lui, este atat de scarbit de dulceata sarbatorilor, de clinchetul zurgalailor, de freamatul oamenilor care fac pregatiri, de mirosul de coznaci, prajiturele si alte cate bunatati, de stralucirea globuletelor si a betelii, de impodobirea euforica a brazilor, incat sa decide sa le fure Craciunul. Folosindu-se de puterile lui de spiridus, el coboara de pe muntele Crumpit in Whoville (orasul din vecinatea lui) si fura toate semnele exterioare ale Craciunului: Beteala, globuletele, brazii, cadourile, cozonacii, prajiturile, toooot ceea ce simbolizeaza armonia, stralucirea, abundenta…le fura si le duce pe muntele lui, asteptand cu infrigurare sa