Lupul moralist – presa româneasca impartiala ca tot românul

(ma abat putin de la analiza trebsoarelor literare, ca sa ma bucur si eu de rolu’ de parelolog de serviciu putin. Iaca asa.)

Pe la inceputul campaniei electorale ziarul “Adevarul” isi anunta intentia nobila de a se se tine departe de jocurile politice, pentru a nu se manji de prestatiile execrabile ale mult iubitei noastre clase politice. Incepuse frumos cu un discurs impartial, asa cum ii sade bine jurnalismului care se respecta. Era sa ma emotionez de atata bun simt si sa scap o lacrima de sincera pretuire pe monitorul de pe care il citesc. Hai ca am trait s-o vad si pe asta: presa echidistanta in Romania, era sa zic. Uite ca jurnalistii astia au si ei coloana.

 http://adevarul.ro/actualitate/politica/Adevarul-_se_distanteaza_de_zona_politica_in_perioada_electorala_0_164384106.html

 Insa minunea n-avea sa tina prea mult. Ghici, ciuperca intr-un picior, cine publica cu spor in “Adevarul” de cate ori poate ca la ochi sa nu ne bate?!N-am gasit alta rima, ma scuzati!

18 nov: http://adevarul.ro/dinu_patriciu_-_opinii/Oameni_si_orase_7_155454460.html

20 nov: acelasi/ 26 nov: acelasi / 3 dec: acelasi . Ptiu, ptiu, ptiu, pupa-o-ar mama pe crestet de presa independenta! Cat de independent stie ea sa graiasca!

Si asta nu e tot. Parti din arhiva numerelor precedente, unde au semnat editoriale impartiale rau de tot, dom-le, unii dintre cei mai buni editorialisti pe care ii are ziarul, au disparut – cel putin pentru momentul inoportun pe care il traversam -, odata cu comentariile cititorilor in care oamenii le bateau prea tare obrazul: Mai d-lor ziaristi, prea ne luati de prosti. Pai parca ziceati ca nu vreti sa ne aratati cine e ala bunul si cine e ala raul.

Deci, cum ziceau, adevarat vorbeau, ca nu iubesc minciuna si, detestand pe lei, ei vor egalitate! Dar pentru cei mai cei!…

Ce n-ai inteles, mai draga cititorule?!

Vai steaua noastra de stea. Cand presa tiparita va inceta sa apara de tot, va fi intr-un mare fel. Cititorii vor fi manipulati din ce in ce mai lejer, fiindca retragerea afirmatiilor si a conexiunilor vadite se poate face cu in simplu click, prin coborarea articolelor incriminatoare in “private status” ori pur si simplu prin raderea lor/ “erase”. Daca blogging age-ul i-a invatat ceva pe jurnalisti , iaca, i-a invatat de bine. Iti dai seama ca ti-a scapat un porumbel prea mare, ca ti-ai lasat in spate o urma care te autodivulga si unii cititori s-au prins, ba chiar ii pot atentiona si pe altii, dar rezolvi simplu. Dai “not public” sau “private status” si ai scapat de o belea. Majoritatea oamenilor uita usor, nu remarca inadvertentele din conduita discursului care apar in timp, iar celor care stau mai bine cu memoria vizuala si stiu foarte bine ce ai scris in urma cu doua saptamani sau noua luni le poti spune ca li s-a parut.

Homofilia cuprinde Romania / – sa pricepem odata ca homosexualitatea e o valoare! Ori nu?!

Voi incepe asa: Am prieteni si cunostinte homosexuali, oameni de toata isprava pe care ii stimez si care imi sunt de la simpatici la dragi, dar asta nu inseamna ca voi percepe vreodata homosexualitatea ca pe o valoare, asa cum se incearca sistematic de ani de zile sa ni se inoculeze de organizatiile care, sub aparenta luptei pentru nediscriminarea gay-ilor  si dreptul lor la demnitate, promoveaza in fel si chip homosexualitatea ca valoare!

 

De ani de zile simt cum homofilia cuprinde Romania. Mai ales in cercurile artistilor(cantareti, actori, pictori, scriitori)  si ale profesorilor, de-acum mult plecati peste hotare, avand contact  cu beneficiile civilizatiilor liberale, din ce in ce mai multi oameni se declara siderati de frumusetea neconventionala a homosexualitatii, de solidaritatea,  spiritul civic si efervescenta care exista intre gay-i! .  Asa au vazut ei  in comunitatile de artisti, profesori sau alte categorii de intelectuali personalitatile  gay: cu sarm , verva si foarte afabile cu toata lumea, incat au tras concluzia ca

Valorizarea singuratatii – ce mare prostie!

 

De-a lungul timpului am tot avut ocazia sa citesc mai multe articole despre singuratate, tema prea generoasa ca sa nu fie speculata pe langa scriitori si filosofi de marca, si de o multime de jurnalisti, cronicari glossy, psihologi mai buni sau mai putini buni, care au facut sa curga rauri de cerneala tipografica pe topicul asta si au amprentat mentalitatile catorva generatii.  Daca pe la inceputul anilor  90 erai serios indemnat sa lupti cu singuratatea ca sa scapi de rusinosul stigmat al necuplarii, spre sfarsitul anilor 90 un nou trend se razletea de deasupra mintilor filosofice in-devenire: e ok sa fii sigur pentru o vreme ori din cand in cand, abia te lamuresti cine esti si ce vrei de la viata. Singuratatea nu se mai voia o boala, dar tot isi cauta leacul! Devenise o “etapa” benefica pentru definirea asteptarilor omului de la sine si de la cuplu, care ramanea de intemeiat la momentul oportun.

 

Aceasta mentalitate este inca prezenta si spre sfarsitul anilor 2000, desi a ajuns cam desueta.  S-ar parea ca evoluam spre un nou standard ideologic: Acum singuratatea vrea sa devina o stare OK si pe termen nedefinit care poate fi valorizata.

Extraordinar! Si cum?!

Ne spun mintile luminate! Strafulgerate de redescoperirea sensului vietii! Care, nooo, nu mai e in doi, ci huhurez, de unul singur!

Asa se adanceste omul si se fundamenteaza! Asa redescopera el cine este si cat de puternic este! Omul in toata splendoarea lui primoridala. Adam fara de Evă, lipsit de orice grija a solitudinii. Evă fara de Adam, idem… Sexualitate nu ignorata, ci libera de