(work in progress)
Scriam putin mai inainte despre o amaraciune a unui amic de al meu, ca si mine liber profesionist. Mi-am amintit ca a ajuns in pragul disperarii dupa ce ani de zile a tot incercat sa isi lanseze propria afacere. Tot ce a reusit de vreo 4-5 ani a fost in cele mai bune momente sa stea pe linia de plutire, dar de foarte multe ori sub ea, adica sa nu castige nici cat sa isi acopere existenta. Pentru un om cu familie imaginati-va ce drama. Culmea este ca in calitate de angajat facea cam aceiasi bani. Deci baga in ciur si alege.
M-am gandit la sfasierile pe care le are omul asta de multe ori. Pentru ca am trecut si eu prin asa ceva. Si eu lucrez ca liber profesionist de aproape 20 de ani. Spre deosebire de el am putut sa stau in majoritatea timpului deasupra liniei de plutire, ba chiar sa cunosc perioade de modesta bunastare. Spre deosebire de el eu castig de 4-5 ori mai mult decat un angajat din domeniul meu. Si desi si eu am experimentat perioade de dezechilibru financiar major, pentru care iti trebuie nervi nu gluma, nu mi-am pierdut increderea in logica luptei.
Pentru un free-lancer din Romania cea mai mare provocare as zice ca este sa ajunga la un raport stimulativ intre cantitatea de munca si venit. Cand alergi cu drag si spor 50 de ore pe saptamana pentru 300 de euro nu ai cum sa fi prea increzator in viitorul tau. Cand faci acelasi lucru pe 1000-1500-2000 – normal ca ai o perspectiva mult mai optimista asupra lucrurilor.
Dar cati reusesc sa faca asta?! Foarte putini. M-am intrebat de multe ori de ce?! Avem o piata antreprenoriala fara cultura asociatiilor de breslasi. Pe multe din pietele de servicii nu exista diferente majore intre tarifele practicate de amatori si profesionisti. De fapt profesionistii nu mai au o voce distincta, o identitate si nici nu se obosesc sa si-o formeze.
Enervata de situatia din domeniul meu am pus mana pe telefon si am discutat de cateva ori cu unii dintre concurentii mei directi care lucrau pe tarife de doua-trei ori mai mici decat mine. Asta pentru ca si eu sufar ori de cate ori trebuie sa duc intense lupte de lamurire sa obtin un tarif care sa fie intre cat de cat just si foarte just pentru munca pe care o depun si asta fiindca cea mai mare problema o reprezinta perceptia clientilor asupra valorii serviciului. Pai ia uitati concurenta! Fireste ca exista discursul de vanzare si abilitatea de a iti prezenta avantajul competitiv. Insa nu de putine ori am fost nevoita sa admit ca sunt si oameni cu experienta similara care lucreaza pe tarife mult, mult mai mici. Si am cautat sa vorbesc cu acei oameni cu experienta care faceau asta. M-am ingrozit ce am auzit.
Daca asa impune piata… Eu muncesc de placere, nu mercantil… Nu ai cum sa convingi clientii ca meriti mai mult… Asa e, meritam mai mult, dar piata dicteaza… nu ai cu cine sa te intelegi… te omoara studentii… oamenii nu inteleg diferenta de experienta, de calitate… ei se uita tot timpul la pret… aia care lucreaza pe tarife mult mai mari sunt doar buni de gura!
La remarca asta am ramas paf de multe ori! Nu ma indoiesc ca sunt papagali care stiu sa ameteasca clientii, dar sa suspectezi ca toti cei care iau de 2-3 ori mai mult ca tine sunt doar buni de gura si nu au nici o performanta mi se pare o gandire tipica de frustrat care habar nu are sa isi vanda serviciile la justa lor valoare.
Alta mentalitate minunata de care m-am ciocnit, in randurile clientilor de data asta este aceea ca nu e prost ala care cere, ci acela care da. Din aceasta mentalitate pleaca si drama generala a freelancerilor. Pe o piata libera invadata de oferte low-price din partea neprofesionistilor, oamenii cu experienta si performanta profesionala s-au vazut constransi sa nu se mai deosebesca cu nimic sau cu prea putin dpdv al tarifarii de un amator sau un absolvent cu 2-3 ani de experienta. Clientului roman i se pare normal sa aiba acelasi pret indiferent ca lucreaza cu cineva cu 2 ani de experienta sau cu 10 sau cu 20. Bine, nu doar anii sunt o garantie, dar reprezinta unul dintre reperele orientative. Marea problema este insa incapacitatea sau resemnarea lasa sau comoda a celor mai multi profesionisti de a construi mentalitatea ca serviciul pe care il ofera merita mult mai mult decat unul livrat de un neprofesionist sau de un om cu mai putina experienta.
Si de multe ori m-am intrebat in ce masura acesti oameni care nu mai vor sa lupte pentru asta se pot numi liber-profesionisti. Mie uneia imi par mai degraba cei mai docili slujbasi ai mentalitatilor comune.
(Va urma)
