Dictatura cititorului si noua stea de la orizontul internautic – Scriitorul Interactiv!

Constient ori ba, scriitorul contemporan se confrunta de cativa ani cu o mare problema: divizarea publicului cititor.  Tare ma tem ca in urmatorii ani problema nu se va mai pune daca scriitorul mai poate trai din scris, ci pentru cati si ce fel de cititori mai are rost sa scrie?! Pe mine mitul scriitorului care scrie de amorul artei ma face sa ma prapadesc de ras. Nu ma intelegeti gresit. Nu sustin ca scriitorul ar trebui sa aiba in vedere atingerea unui procent de n zeci de mii sau sute mii, fiindca altfel e un ratat. Dar gandul ca va incepe sa para normal ca un scriitor sa aiba un public de doua –cinci sute de cititori imi da fiori! Si nu de placere.

Pana acum cativa ani nu era la indemana oricui sa multiplice o carte si sa o inscrie in cel mai umil circuit. Erau cateva probleme tehnice si financiare majore… daca scriitorul era un no-name, fara nici o intrare pe la vreo editura, multiplicarea, promovarea si distribuirea pe eforturi proprii a unei carti era destul de anevoiasa. Ea implica constituirea respectivei persoane ca editor, cheltuielile de pregatire de tipar a cartii, de inscriere in lanturile de distributie, confruntarea cu competitorii sprijniti de edituri puternice, cu contacte in mass-media pentru promovare. Hotarat lucru era descurajator sa incerci sa te afirmi pe fortze proprii. Nu oricine se hazarda intr-un asemenea demers, dat fiind atat costul material substantial si, nu in ultimul rand, consumul emotional, sansele foarte mici de reusita.

In epoca de trista amintire editurile nu au fost preocupate sa lanseze autori tineri. Abia la multi ani dupa revolutie, au inceput sa fie preocupate de autorii romani, mai intai, de cei consacrati, si, mult, mult mai tarziu, de cei mai tineri, practic, de no-name-uri, chiar daca, o parte dintre ei cu ceva background in presa sau radio. De ani buni de zile, publicul roman fusese dezobisnuit de ideea ca exista si autori tineri sau in-devenire.  Doar cativa curiosi, insatiabili mai scrutau zarea publicistica in asteptarea unor revelatii. Grosul publicului multa vreme a ramas, daca nu cumva inca este, intr-o frenetica admiratie fata de literaturile straine si autorii lor.

In momentul in care cateva edituri romanesti si-au dat seama ca exista totusi si o asteptare a unui val nou de literatura, stimulate probabil si de ceea ce au observat in tarile vecine, au inceput sa acorde o sansa si autorilor tineri si chiar foarte tineri. Eu una consider ca s-a publicat chiar prea mult si, mai ales, fara o selectie care ar fi trebuit sa fie mult mai riguroasa. Cu alte cuvinte s-au tiparit carti bune, slabe si mediocre intr-o devalmasie care a defavorizat imaginea literaturii tinere in ansamblu. Alti oameni, dimpotriva, sunt de parere ca asa si trebuia si trebuie sa fie. Tipariturile arata nivelul literaturii si treptat, treptat autorii se vor cerne, vor ramane doar cei buni sau foarte buni… Asa sa fie cum zic dansii. Ingrijorarea mea staruie: Fata in fata cu o oferta tot mai larga, in a carei masa ii este greu sa opereze selectii, cititorul – si eu ma refer la cititorul mediu -care citeste 10 – 15 carti pe an – face de regula o alegere mai sigura: un autor strain, recomandat de premii internationale sau un autor roman consacrat, de regula de peste 50 de ani, cu cate 5-10 carti la activ, din care va fi citit deja una, doua sau va fi auzit despre autor, despre cartile lui. Acesta este un comportament destul de tipic pentru cititorii nostri in ceea ce priveste literatura romana tanara care, iata, cade in maini sigure, trebuie doar sa mai astepte… sa imbatraneasca putin.

Desi multi oameni s-au bucurat ca editurile s-au deschis catre noua generatie de scriitori, ca au inceput sa se acorde burse de creatie, sa se gaseasca fonduri pentru promvarea unor scriitori in strainatate, destul de multi aspiranti au ramas pe din afara, respinsi de edituri sau dezamagiti ca nu s-au putut incadra in nici o forma de mass-media. Pentru acestia aparitia bloggingului a fost o binecuvantare! O multime de veleitari dar si cativa potentiali condeieri veritabili au strigat intr-un glas: Uraaa! In sfarsit, calea deschisa spre agora! In zorii liberalizarii adresarii publice prea putini – talentati , au ba –  si-au dat seama ca libertatea de adresare, oferita tuturor nu garanta sfarsitul razboiului cu editorii exigenti, pe buna dreptate sau doar rau intentionati, care le blocau drumul spre audienta, ci anunta o alta batalie si mai fioroasa pentru acest obiectiv! Aceea cu o colcaiala de competiori la fel de dornici sa se afirme in fata uneia si aceleiasi agore pline de masa nedivizata a publicului cititor.

Am putea fi tentati sa credem ca publicul cititor de carte tiparita e unul iar cel de blog, altul. Cu siguranta, deocamdata exista mult mai multi cititori de presa si carte decat de blogjurnalism sau blogliteratura. Inclin puternic sa cred ca multi dintre cei mai aprigi cititori de presa si carte tiparita sunt si citiori de blog, ba chiar scriitori de blog. Ei lectureaza blogurile ca surse de informare-delectare sau le infiinteaza ca mijloc de socializare sau de afirmare. Inutil de spus ca trei din cinci bloggeri, in adancul sufletelului lor, ar vrea sa devina si ei analisti sociali,   scriitori sau macar jurnalisti culturali.

Pe langa aceasta,  exista si un numar impresionant de oameni care, fara sa rupa usile librariilor sau ale bibliotecilor, sunt atrasi de aura de cititor, ganditor sau filozof si carora le place nespus sa simta ca pot si au cu cine medita despre lucrurile profunde ale vietii.  Ei sunt cititorii ocazionali sau cu inters mediu pentru lectura, nu mai putini importanti pentru scriitori sau editori, intrucat chiar acestia formeaza mare masa a consumatorilor de carte.

Pasionati mai mult sau mai putin de lectura, cititorii-scriitori de blog isi influenteaza reciproc interesul pentru un scriitor sau altul, prin postarile si dialogurile despre cartile pe care le citesc,  dar, ceea ce este mult mai important, o mare parte a lor inclina sa isi canalizeze  acest interes spre posibilitatea de a dezbate, in jurul propriilor experiente de viata, valorile personale, conceptiile, dilemele, starile angoasante, cautarile spirituale.  Este mult mai atractiv sa vada ce gandesc altii despre propria lor experienta de viata, redactata ca biografie sau sub titlu de autofictiune. Nu de putine ori se formeaza adevarate nuclee de cititori-scriitori care se citesc intre ei. Scriu pentru ei, se citesc intre ei, se comenteaza intre ei, ba chiar se si premiaza intre ei.

Astfel, multi editori si scriitori au realizat ca o mare parte din cititori renunta la lectura unei reviste sau a unei carti in favoarea lecturii blogurilor si participarii la dialog pe blog. Altminteri ar fi greu de explicat  de ce din ce in ce mai multi isi deschid blog. Ei si-au dat seama de potentialul deopotriva primejdios si benefic pe care il poate avea noul canal de comunicare.  Primejdios pentru ca o parte din potentialii lor cititori se pot indreptata spre surse de informare-formare-delectare ce le satisfac mai mult nevoia de interactivitate, care, din pacate, de cele mai multe ori o mascheaza pe cea de magulire. Benefic, pentru ca isi pot intretine printr-un dialog (de complezenta) un public cantitativ si, printr-un dialog cu substanta, un alt public calitativ. In alta ordine de idei, si-au dat seama ca piata trebuie si poate fi controlata chiar si in aparentul haos comunicational care s-a instalat odata cu liberalizarea adresarii publice.

Sunt convinsa ca si editorii, si jurnalistii cu experienta sunt uimiti de fascinantele coagulari comunitare care se produc in jurul unor personulitati blogosferice. Cu toate astea, din legile marketingului face parte si cultivarea unor melanjuri futile, dar uitle cu asemenea personaje.  Cele mai digerabile, desigur.  Cel mai cumplit lucru este insa ca de la no-name-uri gaunoase , devenite peste noapte big name-uri, s-a invatat reteta succesului in blogging: fii disponibil sa bagi in seama, fie si de complezenta, si vei avea audienta! Maguleste si vei fi magulit!  Si imbulzit, basca!

Dar oare, ar putea pufni cineva pe buna dreptate, nu sunt si bloguri super faine care au audienta?! Ba da, of course, there are!  Si folosesc in majoritatea cazurilor aceeasi metoda de polarizare a atentiei! Adica ce?!  Ar trebui acum ca amfitrionul sa-si alunge commenter-ii  ca sa nu fie suspectat de nesinceritate?!  Am zis eu asta, doamnelor?! Am zis eu asta, d-lor?! Am indemnat eu vreodata la vorbiri de sus sau maturari pe jos cu vreun vizitator care il dezaproba pe amfitrion, ii combate ideile?!  La atitudini de genul: ”asta-i blogul meu si daca nu-ti place hai-pa!” ?! Nuuuuu, nici vorba. Dar ceea ce nu vad este o evitare a diplomatiei siropoase, a complezentei lancede, sau chiar gretzos de parsive, a periajului oricarui paralelist sau autoritar frustrat. 

De dragul audientei, se cultiva o stricacioasa maniera de polarizare a atentiei, de intretinere si crestere a masei de lectori, o manierea  care consta in dialogarea de dragul de a ne auzi vorbind, de dragul de a-ti da cu parerea, oricat de pe langa. Mai rau, in fata cate unui tip autoritar, scriitorul-amfitrion evita afirmarea propriei opinii ca sa nu-l irite, ori, daca prin afirmarea acesteia risca sa para ca ar favoriza un alt commenter se abtine sa o formuleze explicit, il cuprinde diplomatia mieroasa sau se scoate cu o glumitza prin care incearca sa impace si capra si varza. Se incurajeaza astfel formarea unei audiente pamperuita. Pupa-o-ar mama pe crestet de audienta dragalasa!  Se ridica incet, incetisor un cititor dictatorial, obisnuit sa i se raspunda, indiferent ce partz ar trage, sa ii fie luata in seama opinia neaparat, asteptand, eventual batand din picior, ca scriitorul sa faca rectificarile de rigoare in scriitura si conduita sa ideologica, adicatelea sa interactioneze musai cu el, ca doar nu degeaba se oboseste dansul sa citeasca blogliteratori!

Scriitorul roman ce va sa vina nu prea va mai avea multe sanse sa se ridice  dintre acesti blogliteratori, daca se va mai ridica saracul vreodata din atata concurenta acerba si asurzitoare, care il inglodeste din toate partile, mai dihai decat ii impiedicau accesul la rampa si celebritate cusurgiii, exigentii editori si ceilalti aspiranti, lipsiti de talent, dar plini de pile si bani!

Cine se va pricepe si va fi dispus sa isi aprobe si linguseasca cititorii, indiferent cat de pe langa subiectul in discutie sunt, preocupati doar sa se auda pe ei insisi vorbind, sa se bage in seama ori sa converteasca la propriile rigori condeierul, va deveni din ce in ce mai popular. Cine va refuza sa intre in dialoguri de complezenta si maguliri reciproce va pierde detasat. Va castiga reputatie de ciufut, rigid, refractar si infatuat! Isi va pierde un numar mare de cititori si nu oameni lipsiti de inteligenta sau cultura, ci oameni carora amaratul cela de scriitor nu e in stare sa le satisfaca amorul propriu, nevoia de periaj complezent si bagare in seama. Sa nu-mi spuneti ca nici nu merita sa ai asemenea cititori. Nu cred deloc ca literatura trebuie scrisa in exclusivitate pentru oameni finuti, culti si echilibrati. Dimpotriva, mult mai mare nevoie de literatura au acei oameni in care zvanceste de la foarte puternic la cat de palid nevoia de cizelare, de cultivare. Ce te faci cand in 90% din cazuri e dublata de o nevoie de bagare in seama si de magulire de 10 ori mai mare decat orice alta nevoie de imbogatire spirituala print-o emotie estetica sau printr-o confruntare cu idei noi?!  Ce te faci ca sa ajungi cu arta ta la ei?! Pentru ce fel de si pentru cati cititori mai scrii??!  Habar n-am!

In schimb, vad cum la orizontul internautic se profileaza, tot mai puternic, noua stea a literaturii: Scriitorul Interactiv! Si eu eram ferm convinsa ca scriitorul de azi trebuie sa se priceapa si la PR, nu doar la literatura. Sa fie dispus sa mearga la conferinte, lecturi publice, sa isi faca blog, iaca, sa raspunda unor intrebari de bun simt ale unor cititori sau scriitori aspiranti, sa fie dispus sa polemizeze pe temele scriiturii sale, sa ofere celor mai pasionati cititori ai sai, chiar daca sporadic, bucuria insufletita a dialogului, a schimbului de idei, atentie! atata vreme cat impartasirea unei idei i se pare acceptabila si lui. Ceea ce nici prin cap nu mi-a trecut era ca scriitorul de maine va trebui sa invete sa faca cat mai mult PR si, din ce ii mai ramane resurse si loc, literatura!