Draga cititorule, imi dai voie sa nu fiu de acord cu tine?! Dialog si pseudo-dialog in blogosfera (1)
Scris de Simona Vlad pe iulie 27, 2009
Mania de a avea dreptate si expectatia reciprocitatii- belele mari!
Cand scrii si publici, fie si pe blog doar, te bucura mult sa afli ca oamenii apreciaza ceea ce scrii. Chiar si faptul ca te citesc, fara sa zica nimic te bucura. Pe mine una ma bucura si cand cineva ma critica, daca acea critica are argumente pe care sa le pot asimila. Desi asta se intampla rar, o fi de vina amorul meu propriu supra-dimensionat (: .
De ceva vreme m-am gandit ca ar fi bine sa vorbesc oamenilor despre o mahnire pe care am experimentat-o in cateva dati bune de cand am deschis acest blog. Cand unii oameni vin si isi exprima o judecata critica – asupra stilului meu de a scrie sau ideilor exprimate intr-un post – o judecata cu care nu pot fi de acord si le si explic – calm si civilizat – de ce, urmatoarea lor reactie este sa nu mai calce in viata lor pe blogul meu. Nu prea imi pare foarte rau ca pierd asemenea cititori suparati nevoie mare pe lipsa mea de receptivitate si refractarismul de care dau eu dovada. Daca totusi scriu despre asta azi este pentru ca acest tip de comportament e si una dintre metehnele firii omenesti dintotdeauna. Mania de a avea mereu dreptate.
Poate nu inteleg eu bine comunicarea, dar ceea ce pentru mine inseamana confruntare a ideilor, argumentare, meditare asupra contra-argumentelor primite, urmata de schimbarea totala, partiala sau mentinerea viziunii proprii, pentru destul de multi oameni inseamna musai ajungerea la aceeasi concluzie , care nu poate fi decat cea pe care au tras-o ei. Nu e nici un pic de loc pentru “Hm, sa ne mai gandim… si tu… si eu…” Sau de “Ok. Chiar daca avem pe aceasta chestiune puncte de vedere divergente, ma bucura ca avem pe alte chestiuni puncte de vedere comune”. Sau “Ok, e clar. Avem puncte de vedere diferite dar putem coabita sub acelasi soare sferic fara sa ne strivim cu dispret sau stanjenim cu aere de superioritate”. Nu, bag de seama ca pentru multi cititori-interlocutori, “dialogul”, “confruntarea ideilor” sunt vazute ca niste misiuni de evanghelizare. Daca un cititor se deranjeaza sa te critice, trebuie neaparat sa ii dai dreptate, altminteri isi ia jucariile si pleaca! Trist, tacut si immmbufffnat ca eforturile lui nu au fost intelese sau tipand in gura mare ori zvarlind discret, chipurile, chiar in fata ta sau in spatele tau, in urechile celor care te apreciaza cate o persiflare ce ingustutz esti tu. Ha! Sa iti fie invatare de minte! Sa imi fie! Ce altceva mai pot zice?!
Expectatia reciprocitatii este o alta mare belea.
Ma bucura mult cand vad ca oamenii citesc acest blog, ma bucura de asemena cand descopar link-uri catre blogul meu in blogroll-ul cuiva, am probabil aceeasi tresarire de bucurie pe care o are un autor cand isi descopera cartea in biblioteca unor prieteni, cunoscuti sau oameni prin a caror casa a trecut pur si simplu accidental. Trecand prin casele unora dintre cititorii blogului meu mi-a placut ce am gasit pe acolo si am revenit – mai rar sau mai des – dupa posibilitati si dupa cum, in viata reala, unii oameni ma cheama mai mult sau mai putin. Unora le-am pus si un link in blogroll cu gandul sa mai aflu ce mai citesc, ce mai scriu, ce ii mai preocupa, cum gandesc in privinta unor probleme cu care mai toti ne confruntam.
Insa, am simtit si tras concluzia ca unii oameni s-au suparat ca nu le-am aratat acelasi interes pe care mi l-au aratat ei. Cu dezamagire am constatat ca unii oameni au venit, au comentat pe acest blog si m-au pus in blogroll-ul lor doar pentru ca asteptau sa am si eu aceleasi reactii. Cum in cazul celor mai multor cititori ai blogului meu, lucru asta nu s-a petrecut, unora dintre ei pe aci le-a fost calea… adica spre comentarea unor bloggeri care sa raspunda expectatiilor lor…
Acum, poate de vina o fi fost scriitura mea care intre timp s-o fi depreciat ( (: )… dar – ceva – si nu e vorba de amorul meu propriu supradimensionat – ma face sa ma indoiesc de asta. In cateva randuri am avut de-a face cu un tip de comportament cititoresc care m-a lamurit ca trebuie sa ma inarmez cu rabdare in asteptarea publicului meu cititor si a partenerilor de dialog, fiindca ma vor calca destul de multi pentru care nici stilul meu scriitoricesc, nici ideile pe care le supun dezbaterii, nici confruntarea ideilor nu conteaza, ceea ce conteaza e sa se bage in seama, sa isi satisfaca placerea de a fi ascultati cu sfintenie sau sa isi atraga trafic pe blogul lor. De cateva ori am vazut si nu doar pe blogul meu, cate un bloger care da navala lasand in aceeasi zi cate 6 comentarii, la cate 6 posturi diferite, doar, doar oi cadea (sau o cadea bloggerul vizat) pe spate de atata apreciere… si oi (o) incepe sa il frecventez(e). Neobtinand aceeasi reactie, interesul ii pierea subit. Trist, da’ adevarat.
Ca sa inchei as vrea sa mai spun un cuvant celor care m-au citit/ ma mai citesc sau ma descopera chiar acum. Sper sa aveti intelegerea ca daca nu am reciprocitatea pe care o asteptati nu este o dovoda de lipsa de respect fata cititorii mei, ci o optiune normala de a ma implica in dialog atunci cand pot si cu acele persoane ale caror idei, maniere de expunere a lor ma intereseaza (spre regretul meu, nici macar cu acesti oameni nu am timp sa intru in dialog ori de cate ori as vrea sa dezbat si eu o tema adusa in discutie de ei). Va astept, in schimb, pe toti, cu toata bucuria, sa cititi, sa comentati cand aveti voi timp si chef (dar sa nu va suparati daca nu sunt intotdeauna de acord cu voi, pleaaaaaase!) si sa polemizam cu cordialitate, fara naduf, fara aere de superioritate si fara mania de a avea intotdeauna dreptate.
bl000g spus
Nu ca m-as fi simtit vizat. Desi m-am simtit, asta e clar.
Pe de o parte ai dreptate. Multi dintre noi ne dorim trafic pe bloguri. Si multi facem schimb de amabilitati pentru asta. Dar pe de alta parte, critica ar trebui sa incercam sa o privim cu obiectivitate. Si sa stim sa extragem ceea ce e constructiv in ea. Pentru ca exista de asemenea si critica distructiva.
Cu simpatie.
Simona Vlad spus
“Dar pe de alta parte, critica ar trebui sa incercam sa o privim cu obiectivitate. Si sa stim sa extragem ceea ce e constructiv in ea.” Pai ce am zis eu altceva?!
am spus ca atunci cand UNII oameni vin si isi exprima o judecata critica pe care nu o pot asimila nu am cum sa fiu de acord cu ei. Si ca mi se parea aiurea ca se simt ofensati din cauza asta. Asta inseamna ca au venit sa dea lectii, sa evanghelizeze , nu sa dialogheze.
cred ca ti-am mai explicat ca nu mi-ar placea sa aud doar “vai ce bine scrii” si chiar ma bucur cand imi sunt criticate punctele slabe, chiar daca foarte rar pot sa extrag din genul asta de critici unele care sa stea in picioare, sa le pot asimila.
Asta nu tine neaparat – si imi place sa cred ca in cazul meu nu tine deloc – de amorul propriu ci de faptul ca fiecare om are structura proprie de preocupari si stilistica. Au fost cazuri in care am fost de acord cu critica negativa primita, altele in care am fost partial si altele (cele mai multe) in care nu am fost deloc. Mie imi pare foarte normal sa fie asa. Daca nu ai puterea sa selectezi din critica pe care o primesti inseamna ca nu ai puterea sa iti faci propriul stil. Inseamna ca esti un scriitoras care scrie cu mare grija sa nu supere pe nimeni, sa multumeasca pe toti. Or nu asta e obiectivul meu.
Iar daca traficul pe blog vine din schimbul de amabilitati lancede si dulcegarii cu toti frustratii, plictisitii si autoritarii care vor sa se bage in seama, nu multumesc nu am nevoie de asemenea trafic. Nu simt nevoia sa ma bage cat mai multa lume in seama. Scriu fiindca am sentimentul ca pot oferi oamenilor care ma citesc niste idei constructive, un aport emotional care sa ii imbogateasca interior sa le mai lumineze, schimbe sau largeasca viziunea asupra vietii, intr-un mod constructiv, ma repet. Celor carora le place ,total sau partial,ce gasesc aici si simt nevoia sa imi ofere un feedback apreciativ sau depreciativ le spun ca sunt bineveniti, dar daca ma viziteaza si comenteaza doar pentru ca eu sa manifest aceeasi reactie sau ca sa gasesc in toate criticile ceva constructiv si dau din cap ca tzutzeru la rabin, tre sa ii dezamagesc.
oscar spus
Eu cred ca face parte din diplomatia amfitrionului sa isi intretina publicul cititor chiar si cu o un dialog si o interactivitate de complezenta. Daca nu faci asta risti sa ii sperii sau dezinteresezi si pe cei care sunt in stare sa te comenteze si sa dialogheze, nu numai pe cei care vin doar sa se bage in seama ori sa te “evanghelizeze”. Ha, ha. Mi-a placut asta cu evanghelizarea. Imi dau seama ca e enervant dar pana si astora trebuie sa le dai satisfactie, ca altminteri iti distrug reputatia, urland ba ca esti cu nasul pe sus, ba ca scrii mediocru… dar, daca tu ai vrut sa devii scriitor, trebuie sa ai grija si de frustrarile publicului tau , nu doar de “iluminarea” lor, Simona draga.
Ce ti-e asa de mirare sau intristare?!
Simona Vlad spus
Oscar draga, asemenea obisnuinte ma intristeaza teribil.
Ma intreb, cu tristete, cat tine de diplomatie si cat de aviditatea noastra de a deveni populari cu orice pret.
Pai eu de-abia am timp sa scriu cartile mele si sa ii citesc pe marii maestri – aia de la care zice domnu Cernat ca trebuie “sa ma revendic”. – hi, hi. Basca literatura contemporana care chiar ma intereseaza ce zice ca doar traiesc si scriu in cadrul acestei generatii de scriitori. Voi pune cartile mele pe masa in rand cu ale lor. si trebuie sa aduc ceva in plus, ceva mai bun.
De unde sa mai am timp sa zburd si pe blogurile tuturor comentatorilor mei si sa intretin dialoguri de complezenta, indiferent ca ma intereseaza au ba ce gasesc acolo. Ti-am zis, uneori imi pare rau ca nu am timp sa particip la dialoguri cand dau de posturi care imi starnesc interesul.
Sper totusi sa n-ajung sa cant melancolic ca Ghe Gheorghiu
“Dar unde reciprocitate nu e,
nimic nu eeeee,
nici trafic nu eeee,
nici public cititor nu e,
nu eeeee, nu eeeee…”
Si domnu care esti preocupat de triftongii mei , vezi ca s-ar putea sa fii inadecvat lingvistic. Ia baga un ochi in dexul cel mai recent, ca eu nu-l am deocamdata: “a dezinteresa” a ajuns tranzitiv intre timp?!
oscar spus
Scorpie razbunatoare ce esti!
La mine in dictionar – 2008 Litera int. – scrie ca e tranzitiv chiar daca mai rar.
Pot sa iti arat limba?!
>:P
Simona Vlad spus
Poti, daca asta te usureaza sufleteste.
Da’ nu te inflama asa, bre! Ca eu iti spuneam ca “s-ar putea” nu ca “esti”.
Mi-a zis si mie un prof candva ca e gresit sa il folosesc asa, ca si eu il mai foloseam cand si cand asa.
Mi se parea si mie straniu ca un lucru poate sa ma interesese iar altul nu poate sa ma dezintereseze, singura posibilitate limbistically correct fiind sa ma dezinteresez eu de el.
Si culmea! cand m-am uitat pe dexu’ asta online, tot asa -lipseste mentionarea tr.
Ba chiar un dict Litera 2002 il da intranzitiv!
Na! in cine sa mai ai incredere?!
Urîciosule!
oscar spus
NODEX-ul – da, ciudat, chiar Litera… hm. Am vazut si eu…
Nu stiu ce sa zic de incredere. Chiar habar n-am.
afreuda spus
Simona, cititorii unui blog comenteaza si la inceput, ca sa faca cunostinta cu tine, si-apoi te citesc in tacere. Nu te astepta ca fiecare cititor sa dialogheze mereu cu tine, la fiecare postare.
Eu una sunt de acord cu ’schimbul de amabilitati’, atata vreme cat blogger-ul care initiaza un astfel de demers este pe placul tau. Am observat ca in blogging este bine sa pastrezi o anumita integritate, decartand considerente legate de trafic, numar de cititori si numar de comentarii. Atata vreme cat iti face placere si te simti castigata intretinand o anumita interactiune, intretine-o. Cand nu-si mai atinge scopurile… nu te obliga nimeni, chiar daca, vorba ta, pretentia exista.
Iar mania de a avea mereu dreptate… o, cat de adevarat. Si la ce le foloseste sa ‘aiba dreptate’ daca nu au ramas cu nimic de pe urma dialogului? Pai… au dreptate, nu? E suficient.
Lasa-i sa aiba dreptate, lasa-i sa-si ia jucariile si sa plece, si-asa nu ii interesa sa imparta jucariile pentru a augmenta fascinatia jocului, ci vroiau doar sa vezi ce jucarii frumoase au ei. Ce poti sa le zici decat: salutare taica si noroc bun!
Oricum, internetul este o suma foarte eterogena de oameni, si este foarte greu sa iti dai seama cu cine ai de-a face. nu e ca in interacitunile fatza in fatza, unde vazand persoana deja conturezi o intuitie vis-a-vis de placerea si valoarea unui dialog cu persoana respectiva. Mi se pare mai greu sa faci o selectie aici, si regulile de asemenea devin altele.
Simona Vlad spus
Mie nu mi se pare chiar atat de greu sa fac o selectie. Eu vad si oamenii din spatele scrisului destul de bine. Cu bunele si relele lor.
Problema pe care mi-o pun este daca pot sa mizez pe generozitatea vizitatorilor carora nu le raspund in aceeasi masura in care ei ma citesc, ma comenteaza – si aici trebuie sa spun ca feedbackul din partea unora e interesant, demn de toata aprecierea, chiar atunci cand, desi nu ma face sa imi schimb parerea ma ajuta sa inteleg cum percep/ judeca oamenii un fenomen pe care eu il judec/ percep intr-un altul… Pentru mine e interesant sa vad diferentele acestea de opinii, sa inteleg cum isi construiesc atitudinilefata de si conceptiile asupra realitatilor vietii si ceilalti semeni ai mei, daca pot, daca ma ajuta si interlocutorul uneori. Nu cumva neputand sa ma dau si eu pe blogurile respective, oamenii trag concluzia ca feed back-ul lor ma lasa rece si inceteaza sa mai comenteze?!
Pe urma, nu ma deranjeaza nici macar o judecata critica negativa, aspra a propriei mele scriituri ca stil. Dar ma intreb nu cumva, daca le explic unora ca nu sunt de acord cu critica lor negativa, nu ii sperii si pe cei care ar putea sa imi furnizeze o critica negativa cu care eu as fi de acord?!
Pe urma iar, imi pare destul de obositor sa stau sa explic oamenilor cu delicatete de ce nu sunt de acord cu critica lor, si foarte delicat si stresant cand mai apare cate unu care comenteaza mai tot timpul pe langa… Ce sa-i zici sa nu-l faci sa se simta prost?! Na! este extrem de greu sa spui public, mai, tu comentezi misto sa mai vii, sa mai vorbim, dar tu, astalalt, abtine-te ca ma stresezi, vorbesti mult si fara rost. E cah sa fac asa ceva.
afreuda spus
Ha ha! …pai ‘criticului’ cu care iti place sa dialoghezi ii multumesti frumos pentru feedback si il inviti sa mai treaca pe la tine, iar celuilalt ii zici ‘auzi, daca tot pleci, du si gunoiul’
Simona Vlad spus
aaaa, ce rea poti sa fii!
Tu asa faci cu cititorii blogului tau?!
afreuda spus
nu…
dar recunosc, mi-a trecut prin cap la un moment dat
apoi nu a mai fost cazul… am ingropat securea mai cu gratie. Sau cel putin asa sper…
nu e usor sa fii ‘politic’ in blogging. invat si eu pe masura ce bloguiesc. apar tot felul de situatii.
Simona Vlad spus
E, pai vezi… Te-oi fi gandit tu sa faci asa, dar nu prea ti-a venit sa o trantesti asa pe sleau oamenilor sacaiitori. Nici mie nu-mi vine. Nu imi place sa raspund la o persiflare cu alta pesiflare…la un atac cu alt atac, dar cand, dupa ce am meditat la argumentele interlocutorului, trag concluzia ca raman la parerea mea, pur si simplu, simt nevoia sa imi sustin punctul de vedere. Dar in nici un caz cu “hai, ba ma lasi?!” Incerc si eu sa “ingrop securile cu gratie” cum bine ai zis. Cat de bine oi reusi nu stiu…
Da, si eu invat, dar uneori imi pare obositoare atata diplomatie…
gingav spus
“cate un bloger care da navala lasand in aceeasi zi cate 6 comentarii, la cate 6 posturi diferite, doar, doar oi cadea (sau o cadea bloggerul vizat) pe spate de atata apreciere…” dupa care isi pierde interesul, zici tu, fiindca nu obtin atentie din partea ta.
~grin~ poate ca pur si simplu isi da seama ca ai un blog neinteresant.
ok, te tachinez acum (si te asigur ca nu-i deloc asa. anume ca ai avea un blog neinteresant), dar ideea ramine: e destul de neprofitabil sa judeci pe toti cu acelasi calapod. motivatiile difera. de exemplu, daca scrii texte perfecte, oamenii n-au la ce sa-si lege comentariile.
pe de alta parte, lumea trimite comentarii cind simte ca are ceva de spus. (ok, si ca sa se simta bagata in seama…) daca textele tale nu fac ceva sa vibreze in mintea unui cititor, acel cititor nu va trimite un comentariu. nu exista provocare; nu exista motivatie.
“Unora le-am pus si un link in blogroll cu gandul sa mai aflu ce mai citesc, ce mai scriu, ce ii mai preocupa, cum gandesc in privinta unor probleme cu care mai toti ne confruntam.”
oare?…
eu privesc blogroll-ul ca pe-o lista de recomandari; si posibil reciprocitate galanta. la urma urmei, blogurile pe care le urmaresti pot fi bine merci in bookmarks. link-ul lor in blogroll e gindul citat mai sus facut public.
Simona Vlad spus
@ Gingav
Scuze pentru intarziere, as fi vrut sa am timp sa termin un post despre un aspect spinos pe care l-ai atins tu… ala cu reciprocitatea galanta… mie imi pare o tampenie asta si voiam sa imi exprim un punct mai argumentat…
da, de acord cu tine in ceea ce priveste faptul ca uneori oamenii nu simt nevoia sa comenteze fiindca nu ii intereseaza ideile unui post, nu simt ca e ceva la care sa vibreze , sa fie viu interesat – just, am vazut si eu unele posturi bine concepute dar care pe mine nu ma interesau foarte, asa ca nici nu comentam (varianta ca eu as scrie vreun text perfect, o ignor din start – grin –
)
sunt de acord ca trecerea linkului in blogroll poate fi doar un gest de diplomatie, in multe, multe cazuri sunt convinsa ca exact atata este…hmm, am multe pe varful limbii mele viperoase de zis si despre asta… Pe de alta parte… sa zicem ca gasesti 20 de bloguri interesante… evident, ca n-o sa ai timp sa le citesti pe toate cu acelasi interes… e ca atunci cand iei un ziar… cu cea mai mare frecventa te duci pe titlurile care te atrag pe tine, citesti jurnalistii tai preferati, rubricile preferate…. Pana la urma preferinta dicteaza.
Problema mea e alta… nu cumva o sa ajungem in timp la o dictatura a cititorilor?! Ceva de genul: “bai scriitorasule, daca vrei sa ai feedback si rating, ia sa faci frumos , ca altminteri , te-ai sters pe bot si de una si de alta, clar?!” (:
Mie mi se pare aberanta o chestie ca asta, dar asa miros eu ca incepe sa se structureze popularitatea si recunoasterea publica… si asta o sa fie tema altui post -e pe 3/4 scris. Dai uite ca nu imi adun deloc creierii sa il termin. zicea un commenter de faptul ca bloggerul trebuie sa aiba o interactivitate si numai de complezenta… cu asta nu sunt catusi de putin de acord. In felul asta in loc sa comunicam o sa ajungem sa facem obositoare discutii de complezenta ca sa ne bagam in seama unii pe altii. Tampenie curata.
Si nu vreau sa fac frumos dar iti multumesc pentru vorbele de bine.
gingav spus
esti draguta, si lumea blogurilor vine cu o diversitate fascinanta de situatii si de dileme. comportamental, regulile ne sint inca insuficient cunoscute – fiecare isi aplica varianta proprie de bun-simt, de obicei cu aroma prea personala pentru a nu deranja o multime intreaga.
evident ca reciprocitatea galanta nu-i metoda ideala de propagare a valorii. (:
punctezi in final timpenia cea adevarata: rating-ul. blogging de dragul rating-ului e o idee care-mi intoarce stomacul pe dos. la propriu.
mai exact: imi place la fel de mult ca celuilalt sa fiu laudat sau apreciat. a fi laudat sau apreciat de o intreaga romanie (well…), insa, mi-e de-a dreptul repulsiv. asa ca in privinta asta sint intolerant.
si foarte probabil inconsistent.
i.o.flavius spus
servus
“Expectatia reciprocitatii”… poate fi privita ca o ingratitudine chiar ca un semn de ipocrizie. Imi place formularea si sunt de acord cu ea… Este o mare belea a blogosferei. Automat sa nu te astepti sa fii citit daca nu lasi semne la alţii, sa nu te aştepti să fii comentat daca nu raspunzi la comentarii… Asta depinde, desigur, de asteptarile fiecaruia dintre noi…
Toate cele bune!
Simona Vlad spus
Mersi mult, Flavius. Asemenea!
xelomon spus
Instructiva postarea, ai putea sa-i faci pagina separata – un fel de “Reguli”. Eventual sa-si faca si altii pagina cu postarea ta si sa-ti plateasca drepturi de autor
glumesc, dar n-ar fi rau pentru un scriitor in devenire…
“sunt de acord ca trecerea linkului in blogroll poate fi doar un gest de diplomatie, in multe, multe cazuri sunt convinsa ca exact atata este…hmm, am multe pe varful limbii mele viperoase de zis si despre asta… Pe de alta parte… sa zicem ca gasesti 20 de bloguri interesante… evident, ca n-o sa ai timp sa le citesti pe toate cu acelasi interes… e ca atunci cand iei un ziar… cu cea mai mare frecventa te duci pe titlurile care te atrag pe tine, citesti jurnalistii tai preferati, rubricile preferate…. Pana la urma preferinta dicteaza.”
Ai dreptate, preferintele dicteaza, interesul e mai mare catre un blog sau altul, dar nu mereu. Uite, am un blogroll mare, nu le pot citi pe toate in fiecare zi, dar oricum putini scriu in fiecare zi. Imi place mai mult sa intru o data la 2-3 posturi, in functie de umorile din ziua respectiva. Spre exemplu, in zilele melancolice sau duioase prefer poezii si muzica si imagini si povesti, in alte zile, prefer informatie sau cronici. Stii, ca pe o carte. Un scriitor care se respecta nu scrie atat pe placul scriitorilor, cat pe placul spiritului sau. Un cititor cu gusturi diversificate va citi atat ceea ce-i e intrutotul pe plac, cat si ce-l descumpaneste sau il indigneaza.
Iara cei care nu fac asa, care se tin lipiti de un anumit stil sau de o idee (fie ea si de rating), pierd pe termen lung. Cumva, ma gandesc ca ei sunt descrisi in postul tau.