Dragostea-i o boală

  

Dragostea-i o boală,

Nu mă las contaminat,

Am prezervativ pe creier,

Sufletul imunizat! *

 

*De pe placheta de psiho-versuri, “Dragostea-i o boală”

Cand unii dintre cunoscutii mei au citit aceste versuri, scrise la pers I-a masculin singular, s-au aplecat confidential spre mine si mi-au soptit ca apreciaza increderea pe care le-am acordat-o. Ioi. Sa stiti ca m-am simtit putin cam ciudat(a), fiindca nu am inteles. Care incredere?! Incet, incet m-am prins. Ioi, mi-am zis si am rosit… Deci, onorat public(homo-fob, homo-fil ori homo-indiferent), in ciuda aparentelor, aceste poezii nu sunt scrise din perspectiva homoerotica, chiar daca sunt scrise la pers I masculin, singular, de o lady. Nu, nu consider homosexualitatea ceva rusinos… si nu as nega un lucru adevarat din pudoare. Cu toate astea, m-am simtit cumva stanjenita de privirile acelea incarcate de o gravitate caraghioasa: “Te intelegem si iti ramanem alaturi”. “Pai, sunteti para, amicilor!”, as fi vrut sa le spun. Dar m-am jenat din nou… Deci cum sa stea treaba oare?! De ce or fi fost scrise poeziile astea din perspectiva masculina de o tanti? Daca nu din cauza ca…, din ce cauza altminteri?! Ia sa vedem, ghiceste cineva?!*

În Ioanid

 

Aseară am fost în parcul Ioanid,

Eram cam frămîntat si plictisit

De urît, de atîta drum

ce-am facut

în zadaaaar

pîn’ la tineee…

 

Venisem pe o vreme ploioasă, ploioasă

De destul de departe, departe de casă.

 

Mi-era si foame si mi-era si frig,

dar şi mai tare si mai tare sufletul livid

Cînd mi-a deschis un tip şi m-a privit de sus,

Spunîndu-mi ca eşti ocupata, faci un duş…

 

Dacă ştiam ca eşti atît de ocupată,

m-aş fi gîndit,

m-aş fi gîndit,

înca o data,

înainte sa plec, departe de casă

pe o vreme atat, atat de ploioasă.

 

Aveam un aer trist, provincial

Cînd m-a strigat o fată dintr-un gang,

mi-a spus ca viaţa merită trăită

iar ea îmi face bonus într-o clipită;

Şi-ntr-atata de viaţă de însetat

M-am făcut ca accept şi-un surogat.

 

Între timp s-a făcut frumos în Ioanid

Fiindcă ploaia încet s-a liniştit…

Tot pămîntul şi-aleile dau sa se zvînte,

Doar copacii işi mai scutură crengile ude

Peste creştetul meu,

Peste umerii mei plecaţi,

Peste gîndurile pe care

Cu tine nu le mai împart…

 

Si visez… cum stăteam noi

în Ioanid

şi te priveam cumplit de cupid.

Îti mîngîiam sînii rotunzi,

mă respingeai şi-mi spuneai că ma uzi

cu puţină apă din fîntîna arteziană

să mă trezesc la realitate,

fiindcă  mă placi mult,

dar am luat-o razna de tot,

sa mă calmez ca să n-o iau în bot.

Şi nu te credeam,

Şi mai tare rîdeam…

 

Dar acum, cand e-atîta de cald în salon,

mă gîndesc ca aveai multă dreptate,

Un duş rece-i mai bun, mult mai bun decît toate…

Mai ales cînd e atîta, atîta de cald

Şi in mine şi îngerii, şi demonii ard.

 

… şi visez…

cum mai fusesem noi in Ioanid

Şi ne şoptisem lucruri de nimic,

Doar ca sa-ţi simt rasuflarea gîdilîndu-mi urechea

Şi in pîntece cum ma cuprinde strechea…

 

  

Psihoterapie

 

Eram ca un cîine,

Un cîine bătut

Pe nedrept de toţi si de toate

…

Abuzat!

Făr-un tovaraş, fără iubire,

Bolnnnnaaaaav de atîta nefericire!

 

Noroc că-n revista de psihologie

Am aflat ce bine iţi face

Puţină psihoterapie.

 

Aşa că m-am dus la un cabinet

Şi-am găsit, şi-am găsit

Răspunsul perfect.

 

La angoasele mele,

la frustrările mele,

şi la inima frînta de gînduri rele.

 

I-am vorbit timorat şi i-am explicat

cum şi de ce cred ca sunt bolnav

“Sunt dependent de iubire – i-am zis -

simt ca-nnebunesc,

dacă nu sunt iubit,

mîngîiat de-o iubită, cu-afecţiune profunda,

în relaţii armonioase cu colegii şi cu şefii la munca.

 

Dar în viaţa mea nimic nu-i aşa:

femei’le ma ignoră, colegii mă sapă,

iar şeful nu-mi mai scoate obiectul din coastă.

 

Deşi am fost lîngă mulţi la nevoie,

Nici amicilor nu le mai intru in voie,

Nu găsesc nici un umăr,

nici un sprijin moral…

Cred c-am devenit…  respingător de banal….”

 

Psihoterapeutul m-a învăţat

ce inseamnă-un prieten adevărat,

că nu-i bine, nu-i bine

să cerseşti iubirea,

că nu-i bine, nu-i bine

să ţinteşti nemurirea,

să ţin fruntea sus, dezinhibat

şi să nu uit să vin la cabinet regulat.

 

Şi în prietenie sa fiu mult mai atent

Să vad o investiţie în orice sentiment.

Cînd dau foarte mult si primesc mai nimic

Să mă opresc căci echilibru e‘mo’ţio’nal mi-l stric.

 

Să cultiv relaţii sociale subtile,

Amiciţii futile, dar foarte utile,

Cu siguranţa va apare şi-un prieten dezinteresat

Dar pîn-atuncea să rămîn lucid şi detaşat.

 

Psihoterapeutul m-a-nvăţat

să-mi exersez gîndirea pozitivă şi în pat;

Să fiu convins ca toate fetele ma vor

si a mai faină va rămîne… cu mine-n viitor,

dar pîn-atunci,  să nu-mi mai fie frică,

să-mi exersez continuu gîndirea pozitivă.

 

Psihoterapeutul m-a-nvăţat

cum să-mi rezolv conflictul cu şefu’ nevropat.

Să zic cum zice el,

să fac cum ştiu mai bine

şi să pretind că ce-a ieşit

i-aşa cum el atît de me’se’riaş

m-a îndrumat.

 

Să nu fiu obsedat de perfecţiune,

Mai ales cînd nu-s bine înfipt

pe poziţiune!…

Să fiu gata sa fac cîte-un mic compromis

Pînă-mi găsesc jobul de vis

Unde sunt respectat,

Unde-s bine plătit,

Unde şeful m-apreciază,

Chiar cînd il contrazic/

Chiar cînd din coadă pe langă el nu dau.

 

…dar pîn-atunci, să nu-mi mai fie frică,

să-mi exersez continuu gîndirea pozitivă,

… să ţin fruntea sus, dezinhibat

şi să nu uit să vin la cabinet regulat…

  

 

Vreau deştept

 

Ce să-ţi fac, prietene, dacă ma calci pe nervi?!

Ce să-ţi fac dacă tot calci in strachini?!

Cum să te laud

Dacă nu eşti pe frecvenţa?!

Cum să te aaaaa-ud?!

 

Amice, te apreciez ca eşti corect,

Dar vezi că prea exagerezi.

Azi trebuie să ştii s-o iei şi si-nu-os,

Daca nu vrei s-o iei mereu… în dos.

 

De atîţia împiedicaţi,

De atîţia morali,

De atîţia rigizi plaţi,

Sunt sătul…

Nu vreau să mi-o mai fur.

 

Vreau un prieten de-vo-tat

Dar mai presus de toate su-per versat, 

Vreau o amantă cu craci de pici,

Dar, mai presus de toate, cu o minte brici,

La masa mea sa tragă numa’ ex-ce-pţi-o-nali,

M-am săturat de loser-i şi de pa-pa-gali!!!

 

Daca nu faci faţa la “challenge”

Te trezeşti c-un preaviz de plîngi!

Asa că-n preajma mea păstrez

decît

oameni care nu mă-ncurc…ăăă.

 

Amico, ai un suflet minunat,

Dar cum să-ţi spun

Să nu zici că sunt de ra-hat?!

Cu sufletul de foame astăzi mori

Şi te contaminezi de multe boli…

 

Te umlpli de proşti şi de lipitori,

De melancolici nefolositori,

De ipohondrii care stau in cîrca ta,

De sinceri care n-au ce face altceva.

 

De atîta o-menie,

De atîta emmm-patie,

De atîta arrrr-monie,

Sunt sătul,

Nu vreau să mi-o mai fur.

  

Gagico, nu te supara că te resping,

dar mi-e cam frică mai mult să mă-n-tind.

Tu nu ai sînge rece si mă alterezi,

Eu nu fac dragoste

Ci doar mă-m -pe-re-chez!

E mai bine-aşa,

Fă şi tu aşa,

E mai bine aşa,

O vreeemeee!

 

Amice, nu veni sa-mi plîngi pe umăr

Ca n-am timp de consolat…

Sunt super ocupat pe unde mita s-o mai bag,

Fitilul cum sa il strecor mai de-li-cat

În coasta ălora de mă tot sapă…

 

De atîta de-di-ca-re,

De atîta an-ga-ja-re

De atîta în-tra-ju-to-ra-re,

Sunt sătul…

Nu vreau sa mi-o mai fur!

  

Vreau deştept să trăiesc din plin si fără griji,

Aşa că mă educ să siiiimt productiv,

Să nu-mi irosesc impulsuri vitale

Pe sentimente de doua parale,

Mai bine la rece si liniştit,

Confortu-i la maxim si nu mă mai frig.