Pasibila – balada unui suflet exemplar, la masculin, I-a singular

Onorat public,

 Din volumul  cu pastile lucido-defulatorii,

Plimbarea prin piei, ambulatoriu nr. 3

 

poezie runs: 

 

Pasibila – balada unui suflet exemplar, la masculin, I-a singular

 

Uite asa s-a intamplat…

Nepremeditat…

Am cazut intr-un mare…

… pacat!

 

Normele, dogmele,

codul bunelor maniere

si inima mea

se bat cap in cap

inlauntru aceluiasi cap.

 

intr-o zi, mergand pe-o alee,

mi s-a nazarit

c-as putea iubi inca o femeie.

Ce faradelege!

Cine-ar intelege

asa ceva?!

 

Imediat,

costiinta mea neprihanita

si,  inca din frageda pruncie,

inclinata spre monogamie

s-a autosesizat, 

in inaltul for de justitie

al fidelitatii… m-a actionat!

 

Si,  dedublat in jurat incisiv,

Ti-analizez corpul delict…

Si te gasesc de privit imposibila

Ca o femeie de iubire pasibila,

Ce imi aprinde sclipiri de barbar,

Pe care s-o iert ar fi criminal….

 

Daca ar fi de pedeapsa se te sustrag,

As pleda intre codul concret si abstract,

indaratul stingului sfarc

Ti-as strivi numai sufletul crud

Cu-n sarut

Mic si nevinovat,

Intr-atata fiindu-mi de-aproape si drag.

 

Pe de alta parte, sunt constient

Ce pervers iti ramane trupul intreg.

Ce capcana, ce bomba cu ceas amorsezi

Si-o ascunzi intre carliontatele fire

Umectate, caldute sau reci…

Stiu cum tremura degetele celui ce incearca

Disperat, coplesit…, moralmente deja explodat,

Sa-ti dibuiasca fitilul inainte de naucitorul impact…

I-am vazut lesul… langa tine… in pat…

 

Si cum implori clementa, desi,

orice pedeapsa ai ispasi,

stii ca nu poate fi deajuns

ca sa indrepte raul ascuns,

inadmisibila crima de a-mi

prihani

constiinta curata de monogam,

ma gandesc sa-ti ignor tristetea,

disperarea… care sunt neindoielnic

doar un truc bine jucat

si sa aleg cea mai cumplita penitenta:

LA UITARE, eu te condamn!

 

Tranzitie

 

“Eu, eu…  eu m-am pus in pielea ta…

Dar tu…?! Ai incerca macar putin asa ceva?!….

Hhhhai, pune-te putin in pielea mea!….hhhaaaai, hhhhaaaiiiii!….”

 

Si langurossss, pe langa ochii meiiii, pe langa timpla meaaaa

Si pe grumazul meu se pravalea, offfthaaaa:

“Sa simti cum arde si cum se sfasie…

Si se cum se scurge in pamant de vie…

Hhhaaaai, hhhaaai… pune-te putin in pielea mea….”

 

Asa-mi soptea ticalosia sa…

Ma poseda din ce in ce mai mult…

 

Si eu…  inconstientul… o lasam tot mai departe…

Ma coplesea un dor de viata si de moarte…

S-ajung din ce in ce in ce mai mult in pielea ei…

 

De-as fi putut….

De-as fi putut s-ajung… macar o data…

In pielea-mpielitatei ei de fata!

 

 

Nu ma risipi 

 

Nici nu stii

Cat de des nu ramane timp

Sa ne spunem

Ce am aflat, ce-am simtit

Dupa ce te-ai intors acasa, singur, intr-un vagon de metrou…

Sau dupa ce ai privit un cuplu urcand infrigurat,

Invelindu-se unul in celalalt ca sa-si tina de cald…

 

Dupa ce am vazut si-o multime de oameni seci,

Economice gesturi si inimi inchise-n teci,

Ca si cand nevoie de ele nu ar avea,

Ca si cand pe lumea asta nici n-ar exista…

 

O poveste ca a mea si a ta…

 

Fiecare poveste isi are timpul ei.

Nu il risipi, nu ma risipi,

Nu iti fie frica s-o traiesti zi de zi…

Pana ce va fi oricum prea tarziu pentru ea

Si c-un ultim cuminte sarut se va incheia…

 

Fara tine eu mor mai saraca de dragoste cu inca o zi,

Ochii mei se ascund mai adanc

fiindca tu nu vii…

 

Parul meu neatins se intoarce in gri…

 

Si mai lepad o piele in tarana,

Dezvelesc un rid,

Fiindca tu nu raspunzi orisicat te strig…

 

Cand prin porii mei nu ajunge la suflet nimic

Ma usuc… ma frang… ma dezintregrez…

 

Nu ne condamna,

Nici un suflet nu poate fi vinovat

Pentru vina de a se vrea mai bogat.

 

Nu fi egoist, lasa-ma sa strang

Urma ta in inima mea…

Sa imi tina de cald,

Pentru zilele negre care sunt,

Pentru toate noptile albe de pe pamant,

 

Nu te speria,

Lasa-ma sa pun urma mea in inima ta,

Ca, stiindu-ne unul de altul atat de bogati,

Sa adunam atata curaj

Cat sa mergem cu inima sus

pana unde toate urmele noastre

nu vor mai fi de ajuns…