Scriitor in devenire

site-ul Simonei Vlad_______________________dileme scriitoricesti, eseuri si texte literare

Sexul scriitorului si Frédéric Beigbeder

Scris de Simona Vlad pe mai 3, 2009

Lui Beigbeder i-a aparut in “Playboy” un articol prin care parca ar vrea sa faca o reverenta “mea culpa” in fata doamnelor. Ori domnul e confuz, ori traducerea si adaptarea sunt facute cam confuz , ori poate eseul, construit pe principiul contrazicerii.   In fine,  il postez aici pentru ca tematica e interesanta si taman ce eram pe punctul de a scrie inca o data despre discriminarea femeilor in lumea scrisului. Si pentru ca si eu militez impotriva feminizarii cuvantului “scriitor”. Cea mai buna marturie fiind numele acestui blog. Cineva chiar m-a intrebat pe aici de ce nu am zis “scriitoare”. Nici o clipa nu am visat sa devin “scriitoare”, no way, scriitor, in schimb, da.

Asadar,  iata ce ne vrajeste Frédéric, la rubrica “femeia deasupra” din Playboy nr curent. O nelamurire mare am, ce cauta reverenta asta in “Playboy”?! Si-a schimbat revista publicul cititor?! Sau Frédéric spera doar sa schimbe mentalitatea barbatilor de mici copii?!

 
“Marguerite Duras ar fi scris aceleasi romane daca ar fi fost barbat? Hm… nu vom sti niciodata. Ce idee bizara sa judeci talentul unui scriitor dupa sexul lui. „Buna, sint o femeie si mult timp m-am culcat devreme” (aluzie la incipitul romanului In cautarea timpului pierdut de Marcel Proust – n. t.).

Eu continui sa militez impotriva feminizarii cuvintului „scriitor” fiindca, dupa parerea mea, literatura transcende genul. Daca as fi fost un autor de sex feminin, as fi vrut sa fiu comparat cu toti autorii din istoria literaturii nu doar cu femeile. As fi vrut sa fiu un scriitor ca toti ceilalti, nu o scriitoare precum consoartele mele. Dac-as fi fost femeie, mi-ar fi displacut sa fiu pusa alaturi doar de Colette ori George Sand in loc sa fiu comparata cu Proust, Colette, Hemingway, George Sand, Celine – de notat ca acesta din urma si-a ales ca pseudonim literar prenumele bunicii lui in timp ce Sand a ales un prenume de tip, ca si cum geniile au inteles foarte de timpuriu ca regulile trebuiau incalcate. Refuz sa citesc un scriitor pentru vaginul lui! Romanul Extazul lui Lol V. Stein nu este frumos pentru ca Marguerite Duras este o femeie, ci pentru ca, la un bal, pe o plaja, o femeie se uita la o alta femeie cum ii fura iubitul. Sexul scriitorului este un criteriu dupa care sa-i judeci opera? Marguerite Duras ar fi scris acelasi roman daca ar fi fost barbat? Hm… nu vom sti niciodata. Exista barbati pampalai, capabili sa se uite la un alt barbat cum le vrajeste nevasta fara sa-i stilceasca mutra, dar chestia asta se intimpla destul de rar.

In romanul erotic Povestea lui O. se intimpla acelasi lucru, dar si asta e un roman scris tot de o femeie. Daca Dominique Aury l-ar fi semnat cu un pseudonim masculin, n-ar mai fi fost nici un scandal.

Bonjour Tristesse povesteste cum o fata isi distruge mama vitrega fiindca aceasta refuza sa se lase inselata de tatal ei. Dar si asta este o carte scrisa de o femeie.

Asadar, am gresit: lectura si scriitura au un sex. Exista o literatura specific feminina; viziunea asupra lumii si stilul se schimba dupa cum ai sau nu testicule. Si ma intreb: ce-am facut cu femeia care urla in mine? Chiar am o reala problema daca-mi place sa-mi schimb parerea in asemenea hal. Refuz sa fiu de acord cu mine insumi! Meseria asta dura de cronicar literar te obliga sa te contrazici in public si s-o intorci ca un prim-ministru in fata manifestantilor. Poate ca ar trebui intr-adevar sa-mi schimb sexul. Sa devin o femeie, ca sa incetez sa fiu badaran, ingimfat, marginit. FREDERIQUE Beigbeder recunoaste ca a gresit. Gata cu derapajele alea de obsedat preistoric. O sa ma apuc sa recitesc integrala Virginia Woolf. Si promit s-o citez cu regularitate pe Nathalie Sarraute in articolele mele.”

 

(PS. Sa imi spuna si mie cineva daca am voie sa postez integral articole, chiar daca mentionez  sursa.)

Lasă un Răspuns

XHTML: Poţi folosi aceste etichete: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>