Loco amore?! Nu! Local amore! (aproape fictiune)

Il stiam de ceva vreme pe amicul asta cand am iesit la o cafea impreuna. Se despartise de cateva luni de o fata minunata, fara ca nimeni sa priceapa de ce, caci se intelegeau atat de bine incat erau invidiati de multi dintre cunoscutii lor. Ea locuia cu parintii, el cu chirie, intr-o garsoniera la doi pasi de sediul firmei unde lucra.  Fata era copil unic si avea niste parinti faini, deschisi la minte si primitori pe care aparitia tanarului in casa lor ii bucurase ca si cand s-ar fi pomenit cu un fiu mult dorit. Cei doi isi petreceau timpul nestingheriti cand la unul, cand la altul. Cand se inamorasera locuiau in Titan, la doua statii de metrou unul de celalalt. O parte dintre prietenii lor se asteptau sa auda ca se vor casatori si muta impreuna, altii erau convinsi ca o sa aiba genul asta de relatie libera de angajamente dar de cursa lunga pana la adanci batraneti.   Dupa vreun an de convietuire fericita oamenii s-au despartit.

 

Ma rodea si pe mine curiozitatea ce mersese gresit, cu atat mai mult cu cat baiatul imi era simpatic si trageam in sinea mea vaga speranta cu nu ii eram chiar indiferenta nici eu lui. Evitam insa sa il intreb sa nu calc pe vreun bec. Dar curiozitatea mi-a fost satisfacuta cum ma asteptam mai putin. Fusese o zi supraincarcata de treburi in care amandoi avuseseram de facut o groaza de drumuri administrative, fiecare pentru business-ul lui, infruntand congestiile din trafic ca sa ajungem la institutiile cu care colaboram si nu m-a mirat cand el a izbucnit exasperat.

 

“Sa-l ia dracu’ de trafic!” L-am aprobat. “Din cauza lui m-am despartit de Luiza!” A adaugat cu naduf. Am crezut ca nu aud bine.  Apoi, putin rusinat de propria iesire, mi-a explicat. Desi avusera o relatie fara angajamente, se iubisera mult;”eram nebun dupa ea”,  mi-a spus cu un ton din care razbatea regretul dupa traiul bun dus impreuna.

 

La un moment insa a aparuse o oportunitate profesionala extraordinara pentru el: o companie din Ghencea ii oferise un post la fel de bine platit, plus un incentive  de nerefuzat, o  locuinta de serviciu intr-un nou cartier rezidential din Prelungire, care avea sa ii treaca in proprietate dupa onorarea unui contract de 7 ani de colaborare. Urma sa raspunda, pe domeniul lui de specialitate, de un proiect imobiliar dezvoltat la cativa km de zona de vest a capitalei La inceput fusese in culmea extazului pana intelesese ca ceva  ii ciuntea bine din fericirea perfecta care i se ivise pe neasteptate in viata . Intre el si iubita lui aparusera brusc vreo 6 cartiere de traversat, odata cu constiinta ca nu dorea inca sa isi piarda privilegiile de burlac. Se simtise jenat ca nu era pregatit s-o invite sa locuiasca cu el dar, la urma urmei, nu ii grabea nimeni sa se hotarasca, erau tineri, el avea 35 si ea, 25, puteau sa continue ca si pana atunci, cand la unul, cand la altul. Luiza nu se plansese niciodata ca schimba 5 mijloace de transport, traversand pe jos si un maidan cu caini ca sa ajunga la el, dar lui nu ii trebuise mult sa inteleaga ca nu o poate expune asa si o asigurase ca o sa vina el la ea sa o menajeze. Constatase insa repede ca manevra asta nu era chiar asa de simpla. Avea un program dificil, incepea foarte devreme, la 6 30, cu deplasari in Bucuresti si zona de vest a capitalei. Termina, de regula, la ora 6 seara, cand trebuia, in plin varf de trafic, sa plece de la biroul lui din zona Ghencea pana in Pantelimon.

“Nu iti exagerez, uneori imi lua si 2 ore! s-a jeluit el de mi-a frant inima. Dupa fiecare zi de alergatura cu masina pentru serviciu, innebuneam sa fac alte 2 ore in trafic pana la ea acasa! Innebuneam!…”  Pana la urma drumurile s-au rarit, pana au incetat de tot…

 

Bietul baiat fierbea langa mine de suparare si eu l-am batut consolator pe brat, induiosata instant de sfasierea lui. Am vorbit apoi de altceva, nu mai stiu de ce; carti, filme, piese de teatru… fata lui se destinsese binisor pana ce  ne-am terminat cafelele pe care le bausem fara graba si un licar jucaus incepuse sa ii pluteasca in ochi cand i-a venit sa ma intrebe:

Dar tu unde stai?!  Nu m-a mirat deloc oftatul care i-a scapat involuntar cand i-am spus ca locuiesc in Salajan.

 

As fi vrut sa adaug ca ma batea gandul sa ma mut in centru, tot auzind in ultima vreme de reduceri incredibile la chirii in zona centrala. Dar, dupa ce filtrasem mai bine informatiile primite si realizasem ce rol important jucasera traficul si  geografia in istoricul relatiei lui, am simtit nevoia sa ma abtin, rumegandu-mi discret, sub o masca prefacut empatica, indignarea. Cum poti, ffffrrate, sa lasi o fata dupa care “esti nebun”,  fiindca te omoara drumurile pana la ea?!   WTFfffff?!?!?!