Johnny Manolescu si teoria conspiratiei

 

 

Pentru ca  v-am introdus doar partial in atmosfera Derapaj-ului cu articolul precedent, ma simt obligata sa incerc sa rezum cumva continutul cartii sau ideile ei, prin care autorul a captat cu succes atentia destul de multor cititori, starnind  si aprecieri, dar si remarci acide din partea criticii de  specialitate.  (In imagine Ion Manolescu- stanga si Dragos Butuzea- dreapta, la a doua editie Booktalks, organizata de catre Boolkblog la British Council in noiembrie anul trecut – poza este proprietatea Bookblog.ro/      http://www.bookblog.ro/anunturi/booktalks-a-doua-editie/). Adaug, dupa acest sinopsis al meu, si o parte din discutiile care s-au purtat atunci, interesante sub aspectul tehnicii de autor  si  al atitudinii artistului in raport cu opera si cu cititorii. 

Johnny citind la Booktalks

Va spuneam ca in prima parte se contureaza viata unui tanar prof universitar, care intra in maturitate cu o personalitate contradictorie, un personaj amprentat de duplicitatea impusa de sistemul comunist in care s-a format pentru a deveni “om mare”. Daca ceva te uimeste inca de inceput este multimea de lucruri pe care protagonistul si le aminteste: unele foarte clar, altele afectate de o anume estompare. Povestite atat de incitant,  cu un amestec de luciditate si umor caustic te acapareaza de parca ar fi actiunea propriu zisa. Ulterior, pe masura ce romanul inainteaza, iti dai seama ca toate acestea rememorari sunt actiune! Sunt niste  exercitii mai mult sau mai putin constiente de recuperare si conservare a memoriei individuale a personajului si a celei colective (cea a familiei lui). Sub aparenta golanului intelectual dezinvolt descoperi un erou debusolat si incapabil sa isi gaseasca linistea interioara, traind consumat de o ura nerostita si smuls din blazare doar de dorinta de a se razbuna pentru furtul si invadarea memoriei personale (demolarea casei bunicilor de catre comunisti, violarea intimitatii caminului de catre un maistru betiv, din cauza “vinei” parintilor lui Robe de a fi avut spatiu excedentar in propria lor casa) –invadand,  drept razbunare, la randul lui, mintile  altora (hack-arindu-le computerele, citindu-le jurnalele, corespondenta) si incercand sa manipuleze cu tupeu chiar mintile prietenilor lui.

 

De la prezentarea lucida si caustica a unui parcurs verosimil al intelectualui ce se trezeste aruncat din hruba comunismului in haul tranzitiei, romanul derapeaza lejer printr-o intriga politista inspre un fantastic care nu pare deloc SF cu atatea arugumente stiintifice si logice menite sa te convinga ca de fapt virtualitatea e realitatea cea mai reala. Initial inconjurat de prieteni si iubita si sprijinit de acestia, Robe intelege ca cineva incearca sa le altereze memoria… in ce scop?! Este vorba doar de el?! de familia lui?! de acest oras, Bucuresti – caruia de asemenea i se fura sistematic memoria?! – de aceasta tara?! sau de intreg universul geopolitic si de intreaga umanitate?! Pe teritoriul tarii noastre apar rand pe rand varii organizatii misterioase, Anticarii si Editorii trag sforile lor, atat de greu de urmarit incat nu stii daca sunt in subordinea Economistilor sau sunt ei insisi Economistii mintii, intelecte diabolice care poate detin o companie Globalmind ce se ocupa cu comertul memoriilor individuale si colective. Nu trec prea multe pagini si facem cunostinta cu alti competitori directi: Uniunea si Academia.  V-a luat ameteala?! N-a terminat. O organizatie de trepadusi, Asociatia Blocatarilor, stie tot ce misca pe fiecare strada si in orice apartament. Pentru a furniza fonduri Economistilor mintii, o alta, Bloteria Nationala, suge finantele naivilor care isi imagineaza ca jucand variante simple de 3 pana la 6 ori mai scumpe decat in alte tari europene se vor imbogati. Pai nu va spuneam ca e opera fictionala?! Da’ vorba lu’ National Geografic: “Mai ganditi-va!” :)  

 

Mie, ca maniera de scriere, partea intai a romanului mi s-a parut mai coerenta decat partea a doua. E drept ca partea intai e mai aproape de planul real in timp ce partea a doua derapezi strasnic si ametior inspre virtual-fantasitic. Exista o ruptura de stil intre doua parti pe care le simti altfel. Nu stiu daca IT-istii rad de gaselnitele lui Johnny sau dimpotriva ii apreciaza abilitatea metaforelor. Caci, daca in prima parte lucrurile sunt lesne de urmarit pentru oricine, in cea dea doua, apelul la tehnica IT si strategiile ei, prin care memoriile noastre sunt alterate, ii poate face pe unii mai putin initiati sa isi cam prinda urechile. Cum insusi principiul de constructie al romanului este derapajul dintr-un plan in altul, din planul real in cel virtual, din cel prezent in cel trecut, din cel al vietii exterioare in cel al trairilor interioare, cred ca e bine sa citesti romanul asta pe indelete, fara sa te grabesti, caci facand astfel sunt multe sanse sa te nauceasca. Sunt multe pesonaje, salturi cronologice inainte si inapoi pe firul unei istorii intr-un proces continuu de alterare bine planificata.  Iti trebuie minte de neamt ca sa le pui pe toate cap la cap sau cel putin trebuie sa-ti stapanesti nerabdarea de a vedea cum se termina, mai repede. Cand codificat, cand ascuns sub supraimprimari, adevarul este pastrat in locuri secrete si vandut ca o marfa de mare pret numai potentatilor. Cumva Robe ajunge la concluzia ca informatia cheie pentru salvarea memoriei lui se afla codificata intr-un numar special al revistei Pif pe care il cauta luni in sir ajungand pana la Viena pentru a-l capata. Pe mine chestia asta cu Pif-urile nu m-a dat pe spate, dar cred ca a fost un carlig cu care autorul a agatat cu succes nostalgia multor ex-pusti francofili din generatia celor nascuti intre anii 60-70, care erau nebuni dupa revistele astea, cum altii erau dupa alti eroi fictionali ai copilariei.

 

*

Invitat Bookblog la un eveniment Boolktalks, Johnny ne-a citit cateva pasaje despre Romania postdecembrista, ce mutatii a suferit Bucurestiul atat la nivel architectonic, cat si antropologic. Evenimentul a fost moderat de Dragos Butuzea http://chestiilivresti.blogspot.com/, care, alaturi de cititori, i-a pus autorului fel de fel intrebari.

 

Scriitorul ne-a impartasit ca  s-a bucurat sa gaseasca pe bloguri

Un der-be-deu cultural: Johnny Manolescu!

24 de ore de lectura mi-a furat baiatul asta!!! Douazecisipatru!!!

 

 

Ion Manolescu, caruia invidiosii, dar uneori si cei care il pretuiesc ii  mai spun si Johnny M, este un tanar autor roman, 40 de ani, in prezent conferentiar la Facultatea de Litere, Universitatea de Stat, Bucuresti. Deschid cu el seria despre tineri autori romani, care asa cum spune si rubrica sub care postez au fost, la randul lor, in-devenire candva. Dansul are mai multe ispravi literare la activ, dar eu ma voi ocupa aici de cartea care m-a torturat 24 de ore: “Derapaj” – Ed. Polirom 2006, Bucuresti – 650 de pagini! Mai cititi o data: sase sute cinzeci de pagini! Eu stiam ca scriitorii sunt de regula diabolici, da’ nici chiar asa!

Poza stanga apartine ziarului “Cotidianul”,

             coperta dreapta, de pe site-ul editurii Polirom.

 

Autofictiune cu alta palarie. Nu, romanul nu este autofictiune, ne anunta autorul printr-o nota pusa chiar la inceputul naratiunii. Este vorba in intregime de o opera fictionala, orice asemanare… stiti voi, va rugam sa nu omorati nici autorul, nici editura!… Este deci o pura intamplare (sa ne intre bine in cap!) ca eroul nostru Alexandru Robe are 38 de ani – cat avea si autorul la data publicarii, este tot lector doctor in cadrul aceleiasi institutii in care lucra si lucreaza si autorul, si ca o multime de probleme cu care fictionalul prof se confrunta par luate cu copy si paste din viata oricarui naiv care isi inchipuie ca a fi universitar si inca la cea mai cea universitate din tara te umple de satisfactii. Te umple intr-adevar daca

Asa parinti, asa copii

 

Imi plac mult copiii si chiar larma lor voioasa, asurzitoare cand trec pe langa parcuri sau curtile scolilor ma face sa zambesc involuntar, cu exceptia cazurilor cand vad cruzimi sau rautati de care sunt si ei in stare uneori in mod socant. Cand se mai intampla sa merg in parc cu vreo familie prietena ma bag la o partida de fotbal pe cinste cot la cot cu toti piticotii, cu toata bucuria.

 

Dar, daca vad cateodata lucruri dezagreabile  la copii, pot spune ca cele mai dintre ele sunt chiar parintii! Ori de cate ori observ cu jale cum copiii in loc sa se formeze se mal-formeaza sub privirile indolente, tampe sau chiar pline de rautate ale parintilor lor ma intreb indignata daca

Miss Antipatica – pseudofictiune

Eram la un fast-food cu pretentii de restaurant din centru. Mesele la 50 de cm unele de altele. In imediata mea apropiere, chelenerii unisera cateva mese pentru o familie numeroasa sau poate pentru o reuniune de familii prietene. Cativa adulti tineri, 30-40 de ani, cu vreo 6 copii de 4 pana l0-12 ani.

Ma uitam incantata la mesenii aceia care infulecau cu pofta, discutand cu voie buna si glas moderat si, fara sa trag cu urechea, auzeam glumele pe care vreun tata ori unchi le facea cu unul din copii …  “Foamea, iata cum a sculptat…” si ii arata pustiului, care ranjea incantat, ramasitele a patru felii de pizza, pe care cel din urma le rontaise lasand doar marginile lor cu cate 4-5 semicercuri cu amprenta lui dentara. Barbatul schita tot felul de modele din resturile de pizza ramase pe fundul de lemn si copilul urmarea chicotind comentariile lui. Ceilalti adulti mai marunteau cate o prajitura pentru cei mai mici, mai turnau suc intr-un pahar. Ma topisem meditand la

Lecturi pentru scriitori – Llosa – Scrisori catre un tanar romancier

Asa cum am zis mai demult, mi-am propus sa semnalez, din cand in cand, si acele carti scrise indeosebi pentru scriitori. In ragazul pe care mi l-a dat aceasta minivacanta am profitat si, pe langa sarmale si cozonaci, am devorat si doua cartulii:

 

Scrisori catre un tanar romancier – Mario Vargas Llosa – Ed. Humanitas

Arta romanului – Milan Kundera – Ed. Humanitas

 

Llosa mi-a placut mai mult decat Kundera pentru tonul lui mai cald, mai apropiat de cititorul lui (despre care poti sa juri ca esti chiar tu, cel care citesti, daca din intamplare esti un pui de prozator in-devenire) caruia autorul consacrat ii scrie 12 scrisori, chipurile ca raspuns la viul interes pe care novicele il are in afla de la dansul mestesugul romanului.

 

Llosa e cald, glumet, exemplele sunt date lamuritor, uneori este rezumata acea parte/ latura a romanului la care face referire pentru ca ucenicul sa inteleaga bine mecanismul/ tehnica la care se refera.

Ca sa se dezmeticeasca totusi de fumurile inerente, batranul autor incepe prin a da cateva palmutze tanarului aspirant:

“Indraznesc sa iti sugerez … sa nu iti faci mari iluzii in legatura cu succesul. Desigur, nu exista vreun motiv anume sa nu-l obtii; dar, daca vei persevera scriind si publicand, vei descoperi degraba  ca premiile, succesul, recunoasterea publica, au o cale a lor foarte sui generis, foarte arbitrara, intrucat uneori se feresc ca de foc de cei care le-ar merita cel mai mult, asediindu-i in schimb si covarsindu-i pe cei mai putin merituosi…”

Grinch care a inapoiat Craciunul pana la urma

Il tineti minte pe Grinch?! Grinch care a furat Craciunul?! Este greu sa il uiti pentru ca din 2000, de la lansarea filmului cu acelasi nume, televiziunile ni-l livreaza an de an in preajma Craciunului. Ceea ce poate mai putini stiu este ca scenariul filmului are la baza  o poveste aparuta cu cativa zeci de ani buni in urma, sub forma de benzi desenate, creata de Theodor Seuss Geisel sau Dr Seuss, cum isi alesese acesta nickname-ul de artist. Pe scurt, Grinch este o creatura stranie, un  spiridus moracanos, rautacios si nesuferit din cauza ursuzoseniei lui si inveninarii cu care priveste lumea. Cum esenta intregii lui vieti de pe muntele Crumpit, unde traieste izolat este acreala, uscaciunea, insingurarea programatica, dispretul suveran fata de orice bucurie a comuniunii, bucurie gaunoasa- in viziunea lui, este atat de scarbit de dulceata sarbatorilor, de clinchetul zurgalailor, de freamatul oamenilor care fac pregatiri, de mirosul de coznaci, prajiturele si alte cate bunatati, de stralucirea globuletelor si a betelii, de impodobirea euforica a brazilor, incat sa decide sa le fure Craciunul. Folosindu-se de puterile lui de spiridus, el coboara de pe muntele Crumpit in Whoville (orasul din vecinatea lui) si fura toate semnele exterioare ale Craciunului: Beteala, globuletele, brazii, cadourile, cozonacii, prajiturile, toooot ceea ce simbolizeaza armonia, stralucirea, abundenta…le fura si le duce pe muntele lui, asteptand cu infrigurare sa