Scriitor in devenire

site-ul Simonei Vlad_______________________dileme scriitoricesti, eseuri si texte literare

Lapusneanu reloaded: Daca voi nu ma vreti, nici eu nu ma ofer (mai deloc fictiune)

Publicat de Simona Vlad pe 09/04/2008

 

Eternele dileme

M-am tot intrebat de ce apar uneori reactii de la negative la violente cand o editura scoate o carte a unui autor debutant… adica aia din editura ce naiba pazesc?! Bine, eu sunt un tanar scriitor naiv, batut in capshor, care nu remarc lipsa de valoare a propriei scrieri si ma visez mare artist, cand de fapt…

Dar oamenii de specialitate de la editura de ce ma arunca pe piata, in gura leilor – a formatorilor de opinie pretentiosi si cusurgii –  daca nu sunt convinsi ca am sa le furnizez macar o digestie placuta?! Le place alora din edituri sa tipareasca, ca apoi sa dea la topit?! Le face o placere sadica sa traumatizeze aspirantii?!… Vor sa verifice cat de perseverenti ori rezistenti la stress sunt?! Ma gandesc ca oamenii sufera caineste daca nu ii citeste aproape nimeni, din cauza unei promovari palide, aproape inexistente. Sa ii mai demoleze si unii cu niste cronici devastatoare?! De ce nu le spune editorul din start, mangaindu-i pe crestet  consolator: “Gigele, mai bine nu te publicam. Uite: hiba 1, hiba 2, hiba 3…”  De ce nu angajeaza editurile cei mai cusurgii si sadici critici sa faca ei selectia inainte de tiparire?!… Pai, nu e mai bine nepublicat, decat traumatizant si traumatizat?! Vorba lu’ Lapusneanu reloaded: “Daca voi nu ma vreti, nici eu nu ma ofer….” E chiar asa de greu intr-o tara ca asta sa se gaseasca oameni care scriu de la bine la f. bine? E chiar asa de greu sa selectezi valori pe aici, prin Romanica?

Ma gandesc ca cel mai adesea cei care scriu se implica, se consuma, emotional, isi ard neuronii, financiar chiar – poate se rup de la alte activitati mai banoase ca sa scrie…. si, daca banutii pe care ii fac greu sunt d-aia de le acopera nu vacanta in Alpi, ci un trai de o minima decenta, sa renunte si la aia de dragul literaturii e un sacrificiu semnificativ… o minima satisfactia spirituala de fi primit cat de cat onorabil de public ar trebui sa le ofere o editura daca ii selecteaza si promoveaza…. Dupa mine, mai bine nu te selecteaza nici o editura decat sa te publice vreuna, Domne fereste, din mila, din prietenie, din vreo obligatie fata de altcineva, si dupa aia sa te trezesti bataia de joc a publicului cititor.

 

Asa cum nu inteleg lenea, alintaturile, darea dupa deget a multora cand vine vorba sa scrii pur si simplu ca sa vezi ce iese, sa supui intai judecatii proprii si apoi judecatii altora competenti o compozitie – fara nici un gand de publicare, preocupat in primul si in primul rand de doar de valoarea lucrarii in sine – la fel nu o sa pricep vreodata, indarjirea unora de a publica, fara sa aiba o serioasa confirmare din partea unor analisti de text literar competenti! Dorinta aceea patimasa de a isi vedea numele scris pe o coperta in n exemplare, indiferent de ce au pus inlauntru ei. Inconstienta cu care distrug cateva zeci de kg bune de hartie.

 

Pentru cei care nu au nici cea mai mica idée trebuie sa spun ca nu e foarte greu sa scoti o carte. Oricand, contracost si fara sa insemne colplesitor de multi bani (cca 1000 de euro ptr pasionatii care vor sa stie) poti scoate o productie proprie intre 300 si 1000 de exemplare in cadrul unei edituri. Dar de-abia de aici incolo incepe problema! Ce faci cu exemplarele tiparite?! Tiparirea in sine (in tiraj redus) nu costa fenomenal! Dar nu vad nici un sens in aceasta daca nu esti convins si mai ales daca nu ai asigurari din partea unor oameni de specialitate ca ai scris ceva valoros care merita promovat, a carui promovare va fi acoperita de vanzari! In primul rand, fiindca promovarea unui tiraj mic costa mult mai mult decat tiparirea! In al doilea, o carte slaba in jurul careia se isca tam-tam si intra in atentia unor formatori de opinie care trambiteaza mai apoi ridicolul sau lipsa ei de valoare iti poate distruge sau ingreuna mult orice demers ulterior de re-afirmare literara! Iti ramane asadar varianta pusului in bebleoteca proprie si terorizarii rudelor, prietenilor, subalternilor si colaboratorilor cu produsul veleitatilor tale, pentru ati putea satisface si tu putin setea de notorietate literara! Halal satisfactie!

 

 

Cititor patitu’ – Scriitor juratu’!  

Cu unele modificari de textura, ca nu cumva sa ranesc pe cineva fara sa vreau, va impartasesc niste patanii prin care chiar am trecut ca cititor. Ca specie literara as putea zice ca povestea urmatoare este “aproape fictiune”. Nu stiu insa daca ar reiesi clar ca esenta experientelor dar mai ales ales convingerile formate in urma lor sunt  100% autentice.

Odata am primit o carte de la o clienta cu care aveam o colaborare indelungata, saptamani ma pregatise d-na sa mi-o paseze. Auzisem de la colegele dansei ca d-na avea inclinatii literare. Scria regulat cate o poezie pe care o punea pe avizierele din birouri (vazusem si eu cateva :) ), ca sa isi insenineze colegii si colegele! Fiind intr-o pozitie ierarhica importanta nimeni nu indraznea sa nu ii admire efuziunile literare. Publicase chiar o carticica iar eu, intuind ce suflet de gospodina avea dansa, incercam cu prudenta sa ma salvez de la o lectura spre care nu ravneam de nici o culoare. D-na a inceput cu cate o remarca timida despre literatura de azi… In urmatoarele meetinguri, ca din intamplare, subiectul dezbatut se apropia inocent ba de proza, ba de poezie, desi obiectul sedintelor noastre nu avea nimic de a face nici cu una, nici cu alta. Mai intai cartea a fost uitata pe cel mai apropiat raft de birou, apoi pe televizorul care era mai aproape si apoi chiar pe birou! “Ah, reciteam deunazi din intamplare ceva, care m-a facut sa-mi spun ca si dvs. ati fi gandit la fel!…”a exclamat dansa deindata ce mi-am impiedicat privirea de obiectul pe care ma straduisem sa-l evit indelung. Doh, cand am vazut ce languros a apucat cartea cvintagenara respectabila, am stiut ca nu mai am scapare. “V-o ofer cu dedicatie…” Si a mazgalit pe ea o tampenie care, trebuie sa recunosc, era macar haioasa si includea o doza de autoironie, ceea ce mai salva putin din penibilul situatiei care apasa greu asupra inimii mele chircite de remuscari. Am ingaimat cu ochii in jos un “Va multumesc si va promit ca o s-o citesc.” Imediat mi-am dat seama cat de idioata eram! Adica ma gandeam ca o jignesc, trebuia sa fi fost de la sine inteles ca o citeam. Spre surprinderea mea, d-na era incantata oricum. Nu stiu daca de ineptia pe care o debitasem ori fiindca mai reusise sa scape de unul din cele 300 de exemplare pe care le tiparise si publicase (cu ISBN!!!)  la cost redus in tipografia-editura a unei rude. “A, nu, nu m-am gandit niciodata sa le vand, le-am daruit rudelor, colegilor, cunoscutilor si cunoscatorilor…” a sarjat doamna… Si eu am simtit ca trebuie sa sleiesc un zambet de magulire pe buze. A trebuit s-o citesc, nu aveam incotro… Un mare bullshit plin de sentimentalisme, printre care, din cand in cand, mai gaseai ici, colo la trei poezii niste chestii frumos spuse, miscator, fara sa fie patetic. Daca le-ai fi putut aduna pe toate, ar fi iesit una sau doua poezii frumoase din 60! Pana la sfarsitul colaborarii a trebuit sa inventez tot felul de scuze ca nu am avut timp, ca nu depinde de mine, spre final i-am marturisit d-nei ca i-am citit cartea si ca era plina de sensibilitate! De atata emotie nu mai reuseam nici sa o privesc in ochi!

 

Altadata un coleg de facultate… Saracu’ traia intr-o saracie lucie si, nu stiu cum, asa sarac cum era, ii trecuse prin cap sa se si insoare si sa toarne si trei plozi. Cum necum, strangand fonduri pentru niste asociatii umanitare si-a tiparit si el o carte. Avea vreo 200 de exemplare, putin cam scorojite de la umezeala care tragea din debaraua plina de igrasie din apartamentul cf 3 de la marginea pamantului, unde locuia cu nevasta-sa sleampata si cei trei plozi mucosi si infomentati, carora le dadea meniu constant margarina intinsa pe paine cu un cutit oxidat ca naiba. Mancau bietii c-o pofta de imi sangera inima.

 

A trebui s-o citesc si pe aceea. “Tess d’Urbervilles” remixed in varianta damboviteana! Lumea era o jungla de prejudecati si conspiratii care il adusesera pe erou la disperare, mai avea putin si ii omora pe toti, dupa care se sinucidea si el! Dupa ce am citit-o mi-am dat instant seama, in pofida protestelor lui, ca e o carte extraordinara! care vorbeste de… de drama omului contemporan! Strivit de nedreptatile sociale, de lacomia semenilor, dar care cu siguranta… isi gaseste puterea! … oricat de jos ar fi tarat…. sa se ridice!… si sa lupte!… de fiecare data! Nu mai stiam cand l-am vazut a doua si ultima oara, cum sa mint mai bine si ce sa fac mai intai, sa imi salvez pielea sau sa ii acord omului putina psihoterapie elementara.

 

M-am jurat, m-am jurat atunci ca niciodata!!!!! nu o sa bag pe gat cuiva care as vrea sa citeasca ori critice vreun text al meu sau vreo carte a mea de care acestuia sa i se rupa si ca, daca vreau sa public, o sa fiu gata sa platesc pesin sa fiu injurat cinstit acolo unde trebuie si peste tot daca trebuie! Sa ofer 10 euro pentru semnalarea inadvertentelor (de caracter/de personalitate, de situatie, cronologice), 20 pentru fiecare teza de cacat semnalata, 30 pentru … in fine, sa fac o intreaga lista de oripilante erori literare – pe care cel mai adesea scriitorul le vede ca cititor la altul, dar rarisim in propria scriere – o lista lunga, lunga de pacate literare pe care s-o incununez cu 200 de euro pentru o argumentatie solid facuta ca mai bine as pune toata cartea pe foc! Of! Tot ce am si haina dupa mine, numa sa nu ajung vreodata in postura sa se tipareasca un mare bullshit sub semnatura mea!!!

About these ads

11 Răspunsuri to “Lapusneanu reloaded: Daca voi nu ma vreti, nici eu nu ma ofer (mai deloc fictiune)”

  1. esk spus

    Dupa postul asta, ma inclin si ma pun pe strans bani pentru o critica severa si cat mai amanuntita :))
    Si te rog sa nu ma cruti, ca oricum nu ma cunosti, da? Saru-mana. Cu prima ocazie, daca iti pofteste inima, iti intorc critica.

  2. Esk, pentru bloggeri acord reducere 100%
    Doar in primul an. Pana ce ma afirm. Dupa aia fac majorari cu 300%. Sa imi scot si eu parleala, deh :)
    Stai linistita ca nu te crut.

  3. strongvaleriana spus

    :D

  4. Georgia spus

    Mie mi se pare că am început să ştim preţul tuturor şi mai puţin valoarea.

    În ceea ce priveşte editurile care publică debutanţi, eu am intuit nişte răspunsuri.
    În primul rând am fost foarte mirată de numărul mare al scriitorilor debutanţi, când am ajuns pe la Gaudeamus. Se scrie la greu şi se publică la fel. Dintre criteriile pe care le intuiesc: debutantul este o persoană excentrică şi asta dă bine la public, pentru că se va vinde cartea, debutantul este cel puţin amic cu editorul – aici e clar, editura dă o şansă începătorului – din mărinimie, debutantul scrie bine – perfect, debutantul scrie de kko, dar cine spune asta?! Iar oamenii de specialitate de la editură au şi ei gusturi. Poate că uneori îşi asumă riscul de a publica doar pe gustul lor – presupun că foarte rar, ca să nu dea faliment.

    Îmi place să fiu onestă cu mine însămi. Am început multe cărţi dintre cele noi, ca să văd şi eu cum se mai scrie. Am lăsat multe neterminate, pentru că nu m-au îmbogăţit cu nimic şi m-au plictisit. Nu mai spun că la unele dintre astea, lansările fuseseră făcute de alţi scriitori cunoscuţi sau că recenziile erau făcute de exegeţi consacraţi. Mi s-a făcut silă de manipularea pe faţă a publicului. De-aia prefer să-mi aleg singură cărţile. Bunăoară, prin 2006, a apărut “Perforatorii” a lui Augustin Cupşa. Romanul m-a încântat, dar nu-mi amintesc să fi citit articole laudative despre el.

    Singura chestie care mă bucură e că se scrie mult. Poate că la un moment dat, o să se cearnă. E al naibii de greu, pentru că spus foarte simplu, literatura ţine de gustul cititorului. Şi mai înainte, de al editurii. Care nu se discută, nu?

    (Referitor la ce mi-ai scris tu, Simona, aşa se întâmplă pe yahoo 360, merge aiurea, de-aia nu te descurci la mine pe blog. Stai liniştită. Dar mi-e lene să mă mut. Nu ştiu dacă am ajuns la vorba lui Pascal. Se poate s-o fi ştiut înaintea lui? :))

  5. Georgia, editurile nu manipuleaza, ele fac marketing! :D
    Iar publicul de regula isi are cartile pe care le merita.
    Fiindca exista public si public, deh…

    si la reviste e la fel. Nu da Cancan faliment ca n-o cumparam noi…

  6. to-morrow spus

    Editurile au analisti literari de text? Editurile au critici? Habar n-am. Banuiesc doar ca testeaza gustul publicului, pe bucatele. Cine hotaraste daca e vorba de un text bun, placut digestiei intelectuale? Cred ca cititorul, dupa ce da banii pe carte (tentat sau nu de marketingul aferent). Cand mie imi place cum e scrisa o carte, cand ma prinde in mrejele ei, nu ma intereseaza daca un critic a strambat din nas la ea, fiindca lui nu i-a spus mare lucru. In ultima instanta, este vorba de legatura cititor-autor. Trebuie sa exista o usa si pentru cei noi sau necunoscuti, altfel ramanem doar la canonici. Sa nu inveninam bucuria cuiva care a stat si a scris – va gasi un public cititor, indiferent de cat de ingusta e nisa sa. Si ce e cel mai important: lumea citeste; lumea scrie. E loc sub soare pentru toti.

  7. esk spus

    Da, ai fost rea, nu ma mai joc cu tine, ma duc sa plang la mama.

    Glumesc.
    Nu stiu de ce se pare ca ti-am lasat impresia asta, ca as plange din cauza unei critici mai dure decat altele, dar n-am plans, nu te-am injurat si nu te urasc, ba chiar iti multumesc. Am tinut sa-ti spun si aici, in caz ca nu vezi mailul si te intrebi daca m-am sinucis. Ei bine, nu, dar ma pun pe scris :D

  8. @tomorrow
    nu, aici nu e vorba ca un critic competent sa invenineze bucuria celui ce a scris, ci sa il fereasca de regretul de a publica o tampenie scrisa.
    E o diferenta.
    Publicului ii poate place placea (doh, mai invata, Simona si tu, fato) , mai ales celui frivol,dar scriitorului ajuns la maturitatate s-ar putea sa ii fie rusine ca a lasat in lume o asa tampenie.
    Asta, daca ajunge la vreo maturitate, saracu. Altminteri, toata lumea e fericita :)

    Da ai dreptate. “Sub soare e loc pentru toti”
    Problema e alta: Daca nu am ca cititor criterii de orientare?! Nu ar fi mai bine daca m-ar ajuta sa ma orientez niste oameni competenti?! Acuma, ma rog, daca eu nu disting intre indrumare si manipulare este o problema asupra careia trebuie sa lucrez singurel.

    @ Esk
    Mult succes! Ma bucur ca nu te-ai suparat.

  9. to-morrow spus

    Cine hotaraste ca e o tampenie? Publicul sau criticul? Eu nu vorbesc de extreme; in plus, educatie literara cu sila nu se face. Si cine e competent sa faca educatie literara?…

  10. esk spus

    @to-morrow: Daca ar fi sa aleg, as prefera sa hotarasca un singur om, criticul, ca e o tampenie, decat sa ma fac de ras in fata publicului si apoi sa muncesc o viata sa-mi refac imaginea. As prefera, de asemeni, sa rescriu de mai multe ori inainte de a publica, oricata munca ar insemna asta, decat sa las sa iasa o mare prostie pe care sa nu o mai pot repara.

    @Simona: apropo de locul sub soare, vreau sa amintesc fraza lui Jules Renard (desi cu totul pe langa subiect) “E loc sub soare pentru toata lumea, mai ales ca toti vor sa stea la umbra.” Mi-a placut mult :)

  11. Draga tomorrow, dintotdeauna au existat niste oameni care s-au evidentiat prin intelepciune, bun simt, echidistanta.
    Si asta s-a vazut in roadele muncii lor, admirate atat de oameni simpli, cat si de elite.
    Ei se numeau candva mentori. mai nou a aparut valul “formatorilor de opinie”.
    Desigur au aparut si “formatori de opinie” de tot cacatul.
    Eu le mai zic si “deformatori de opinie” :)
    Valentin Stan e unul dintre ei. Daca urmaresti prestatia dansului e suficient sa intelegi ca trebuie sa zapezi cand dai peste asemenea personaje.
    Dar cand ajungi la un Emil Hurezeanu e o placere sa asculti. Cel putin pentru mine.

    asa si in lumea literelor – unde nu vreau sa dau nume ca sa nu imi atrag fulgere si tunete – daca vei cauta atent vei gasi oameni care iti pot face “educatie literara”
    Desi, nu neaparat de “educatie literara” e vorba cand selectam o carte ci de educatie pur si simplu.

    Vad o multime de oameni care citesc, dar nu stiu de ce citesc, insa simt ei ca fac o treaba f importanta si aparte. Eu am mai avut si o sa mai am dezbateri depre rostul literaturii/ lecturii si poate acolo o sa fie puse mai clar in lumina relatiile dintre uitil, agreabil si valoros in literatura.
    Educatia literara ar trebui sa ti se faca in scoala si nu neaparat la ora de literatura. Desigur nu cu de-a sila.
    Din pacate scoala romaneasca numai mentori nu are. Ea de-abia functioneaza administrativ. Sunt insa si cateva cazuri fericite. Ici, colo gasesti profi excelenti, adevarati mentori. Prea putini din pacate. Daca n-ai parte de asa ceva, incerci sa descoperi, analisti politici, jurnalisti, scriitori care au un discurs coerent si cat mai impartial despre repere si il confrunti cu propriile intuitii, feelinguri.

    Uite Esk ti-a zis ceva super-ok. In fond e si ideea articolului. Cu mentiunea ca eu cred ca NU UN SINGUR OM trebuie sa decida daca o carte e buna sau o tampenie ci un grup de oameni.
    Un om poate fi subiectiv la un momnet dat, cand i se incredinteaza analiza unei lucrari. Dar 5-6 e mult mai greu sa se insele asupra aceluiasi lucru.

    @ esK.
    Da e super misto fraza asta a lui Renard.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: