Lectia de adaptare

Daca ati sti cati parveniti meschini sunt disponibili sa te invete de bine, sa iti arate cat de importanta este “adaptabilitatea” ca sa supravietuiesti si chiar ca sa te dezvolti.

Neincetat aud din partea unora ca ei ca trebuie sa te adaptezi la nevoile clientului daca vrei sa il castigi, sa nu ratezi afacerea secolului pentru nasul tau de modest prestator independent de servicii sau sa te adaptezi la nevoile ale angajatorului ca sa nu pierzi oportunitatea vietii tale de amploaiat rupt in fund… dar daca unul sau altul dintre acestia pretinde ca are nevoie sa lucrezi pe 4 lei cand tu ai nevoie sa lucrezi pe 8 ca sa traiesti la un standard de o minima decenta muncind de iti sar ochii cate 50 de ore saptamanal lege cum sa faci?!

Pai iti spune tot clientul sau angajatorul: “Sunt atatia oameni care traiesc cu jumatate din venitul tau actual si nu sunt atat de nemultumiti ca tine…”

Si ti-o arata pe domnisoara inginer care la 27 de ani inca sta cu mamica si taticu, sau pe duduia care s-a capatuit cu un bisnitar unsuros. Sau pe tanti posmogita de la secretariat, careia i s-au lipit obrajii de cati dinti lipsa au intre ei. Sa te loveasca consternarea cum de nu ti-a trecut si tie prin cap sa te adaptezi ca ele.

 

Daca ii explici politicos ca tu ai

Care mi-ai furat proprietatea intelectuala, ba?

De multe ori pe bloguri s-a pus problema, falsa – zic eu, a furtului de idei.

 

Ceea ce mi-a adus cam de tot de atatea ori aminte de un desen animat cu Profesorul Baltazar. Acela care se gandea, se gandea si iar se gandea.

Intr-o zi 3 copii se jucau in fata unei casute de jucarie si incercau sa puna mobile de jucarie in ea. Un altul ar fi vrut sa se joace numai el cu casuta si mobilele. Si inciudat le spune celorlalti ca el stie cum sa puna mobilele inauntru dar nu o sa le zica! Dupa ce se chinuiesc o vreme cu mobilele mai mari care nu intrau pe geam, cei trei descopera ca acoperisul casei se poate detasa si pun mobilele inauntru astfel. “Aaaaa”, tipa inciudat cel care credea ca detine monopolul ideii, “nu e drept, nu e drept, mi-ati furat ideea!”

Mie desenul asta animat mi s-a parut

Meseria preferata: denuntator

Nu doar in lumea reala ci si in blogosfera care preia cu copy si paste pacatele lumii reale remarc un trend ascendent pe care o sa ma stradui sa il combat: pasiunea de a denunta.

Si pe mine ma incearca atunci cand fac fel de fel de categorisiri. Uite, unii sunt asa, altii sunt asa (deci – sper ca deduceti asta –  eu sunt mai cu mot!).

Pe de alta parte orice dezbatere presupune definirea unor concepte, clasificari si ierarhii valorice.

 

In concluzie, nu prea vad cum ar putea fi evitate, in orice comunicare a unor de idei, categorisirile, dar ele trebuie operate cu

Literatura ne invrajbeste pe toti (auto-fictiune)

 Pentru comuniune incercati fotbalul

 

Deci cum spuneam, draga cititorule si draga scriitorule, nu se poate sa nu fi observat si voi asta. Nu se poate sa nu va fi asezat de multe ori la masa, in tren, in avion, intr-un bar, restaurant ori in fata monitorului pur si simplu, increzator ca veti purta o discutie agreabila cu oameni interesati de acelasi lucru ca si voi: scrisul si cititul. Adicatelea – literatura!

  

Odata calatoream cu trenul spre Brasov in locul de langa geam in directia de mers cand, in compartimentul in care sezusem linistita pana atunci in compania unei d-re de vreo 25 de ani, care citea o carte de un scriitor sud-american, a intrat un domn de vreo 45 de ani, imbracat casual dar foarte trendy si degajand un miros discret de Lacoste. Singur. Fara verigheta. Stiti dvs, doamnelor, asta e urmatorul lucru care il focus on noi la un barbat bine. Caci, din intamplare, domnul arata chiar bine. Ne-a salutat cu o voce calda si

Recensamantul cititorilor model – pentru scriitorii neintelesi

Ma voi intoarce iar si iar la acesta teza, marele aport al literaturii de calitate nu este divertismentul sau emotionarea estetica a cultilor si adancirea lor spirituala, adresarea in exclusivitate, oamenilor finuti si echilibrati sufleteste ca sa ii imbogateasca interior si mai mult. Desigur, face si asta, dar misiunea scriitorilor redusa la atat devine o motivatie gaunoasa pentru satisfacerea orgoliului personal.

 

Literatura care are o contributie marcanta la spiritualitatea universala este cea care deschide mentalitatea inchistatilor, ingustilor, frustratilor, deprimatilor, orgoliosilor, gaunosilor, egoistilor, fricosilor, lipsitilor de initiativa, cea care poate atinge resorturile cele mai intime ale oamenilor nedrepti sau seci, cea care

Lapusneanu reloaded: Daca voi nu ma vreti, nici eu nu ma ofer (mai deloc fictiune)

 

Eternele dileme

M-am tot intrebat de ce apar uneori reactii de la negative la violente cand o editura scoate o carte a unui autor debutant… adica aia din editura ce naiba pazesc?! Bine, eu sunt un tanar scriitor naiv, batut in capshor, care nu remarc lipsa de valoare a propriei scrieri si ma visez mare artist, cand de fapt…

Dar oamenii de specialitate de la editura de ce ma arunca pe piata, in gura leilor – a formatorilor de opinie pretentiosi si cusurgii –  daca nu sunt convinsi ca am sa le furnizez macar o digestie placuta?! Le place alora din edituri sa tipareasca, ca apoi sa dea la topit?! Le face o placere sadica sa traumatizeze aspirantii?!… Vor sa verifice cat de perseverenti ori rezistenti la stress sunt?! Ma gandesc ca oamenii sufera caineste daca nu ii citeste aproape nimeni, din cauza unei promovari palide, aproape inexistente. Sa ii mai demoleze si unii cu niste cronici devastatoare?! De ce nu le spune editorul din start, mangaindu-i pe crestet  consolator: “Gigele, mai bine nu te publicam. Uite: hiba 1, hiba 2, hiba 3…”  De ce nu angajeaza editurile cei mai cusurgii si sadici critici sa faca ei selectia inainte de tiparire?!… Pai, nu e mai bine nepublicat, decat traumatizant si traumatizat?! Vorba lu’ Lapusneanu reloaded: “Daca voi nu ma vreti, nici eu nu ma ofer….” E chiar asa de greu intr-o tara ca asta sa