Homofilia cuprinde Romania / – sa pricepem odata ca homosexualitatea e o valoare! Ori nu?!

Voi incepe asa: Am prieteni si cunostinte homosexuali, oameni de toata isprava pe care ii stimez si care imi sunt de la simpatici la dragi, dar asta nu inseamna ca voi percepe vreodata homosexualitatea ca pe o valoare asa cum se incearca sistematic de ani de zile sa ni se inoculeze de organizatiile care, sub aparenta luptei pentru nediscriminarea gay-ilor  si dreptul lor la demnitate, promoveaza in fel si chip homosexualitatea ca valoare!

 

De ani de zile simt cum homofilia cuprinde Romania. Mai ales in cercurile artistilor(cantareti, actori, pictori, scriitori)  si ale profesorilor, de-acum mult plecati peste hotare, avand contact  cu beneficiile civilizatiilor liberale, din ce in ce mai multi oameni se declara siderati de frumusetea neconventionala a homosexualitatii, de solidaritatea,  spiritul civic si efervescenta care exista intre gay-i! .  Asa au vazut ei  in comunitatile de artisti, profesori sau alte categorii de intelectuali personalitatile  gay: cu sarm , verva si foarte afabile cu toata lumea, incat au tras concluzia ca

Dragostea-i o boală

  

Dragostea-i o boală,

Nu mă las contaminat,

Am prezervativ pe creier,

Sufletul imunizat! *

 

*De pe placheta de psiho-versuri, “Dragostea-i o boală”

Cand unii dintre cunoscutii mei au citit aceste versuri, scrise la pers I-a masculin singular, s-au aplecat confidential spre mine si mi-au soptit ca apreciaza increderea pe care le-am acordat-o. Ioi. Sa stiti ca m-am simtit putin cam ciudat(a), fiindca nu am inteles. Care incredere?! Incet, incet m-am prins. Ioi, mi-am zis si am rosit… Deci, onorat public(homo-fob, homo-fil ori homo-indiferent), in ciuda aparentelor, aceste poezii nu sunt scrise din perspectiva homoerotica, chiar daca sunt scrise la pers I masculin, singular, de o lady. Nu, nu consider homosexualitatea ceva rusinos… si nu as nega un lucru adevarat din pudoare. Cu toate astea, m-am simtit cumva stanjenita de privirile acelea incarcate de o gravitate caraghioasa: “Te intelegem si iti ramanem alaturi”. “Pai, sunteti para, amicilor!”, as fi vrut sa le spun. Dar m-am jenat din nou… Deci cum sa stea treaba oare?! De ce or fi fost scrise poeziile astea din perspectiva masculina de o tanti? Daca nu din cauza ca…, din ce cauza altminteri?! Ia sa vedem, ghiceste cineva?!*

În Ioanid

 

Aseară am fost în parcul Ioanid,

Eram cam frămîntat si plictisit

De urît, de atîta drum

ce-am facut

în zadaaaar

pîn’ la tineee…

 

Venisem pe o vreme ploioasă, ploioasă

De destul de departe, departe de casă.

 

Mi-era si foame si mi-era si frig,

dar şi mai tare si mai tare sufletul livid

Cînd mi-a deschis un tip şi m-a privit de sus,

Spunîndu-mi ca

Pasibila – balada unui suflet exemplar, la masculin, I-a singular

Onorat public,

 Din volumul  cu pastile lucido-defulatorii,

Plimbarea prin piei, ambulatoriu nr. 3

 

poezie runs: 

 

Pasibila – balada unui suflet exemplar, la masculin, I-a singular

 

Uite asa s-a intamplat…

Nepremeditat…

Am cazut intr-un mare…

… pacat!

 

Normele, dogmele,

codul bunelor maniere

si inima mea

se bat cap in cap

inlauntru aceluiasi cap.

 

intr-o zi, mergand pe-o alee,

mi s-a nazarit

c-as putea iubi inca o femeie.

Ce faradelege!

Cine-ar intelege

asa ceva?!

 

Imediat,

costiinta mea neprihanita

si,  inca din frageda pruncie,

inclinata spre monogamie

s-a autosesizat, 

in inaltul for de justitie

al fidelitatii… m-a actionat!

 

Si,  dedublat in jurat incisiv,

Ti-analizez corpul delict…

Si te gasesc de privit

Dar un prieten… / eight month love-story (fictiune)

Pe Sam, sa ii zicem asa, l-am cunoscut la un training cu firma. Era foarte volubil si fetele roiau in jurul lui ca mustele pe langa borcanul cu miere… Eu, care nu suport fitzosii, faceam un pas inapoi numai cand aparea individul cu roiul de zburatoare zumzaind pe langa el.  Avea o statura medie si atletica, aromonios croita si ochi foarte veseli. Aflasem ulterior ca jucase intr-o echipa nationala de baschet si ca fusese vedeta echipei. Absolvise ASE-ul, incepuse o cariera in vanzari, trecand prin cateva corporatii, apoi, la un moment, se saturase de stresul cu targetul de vanzari si, cum le explica cursantilor – out of record, la o bere –  trecuse in tabara formatorilor, ca sa transfere formatatilor stresul de care lui i se acrise pana peste cap.  Devenise asadar trainer, transferandu-se spre domeniul resurselor umane. Consilia relationarea dintre membrii echipelor, in general sau pe anumite proiecte.  Scopul nobil al cursurilor era gestionarea eficienta si ar-mo-ni-oa-sa a resurselor personale si a relatiilor interumane. Inutil sa mai adaug cu cat succes si cat de ar-mo-ni-os  gestiona el propriile relatii interumane, care curgeau garla in viata lui, prin toate preumblarile pe care le facea non stop, in tara si in strainatate. Viata lui era o simfonie perpetua: un sir de preludii ar-mo-ni-oa-se, urmate de multe si fericite du-te-vino-uri, incheiate cu multiple apeluri de telefon lasate indelung fara raspuns, pana se stingeau de tot, de la sine, pe silent.

Toate fetele din viata lui stiau cum este si fiecare credea ca ea va fi ultima. Toate se duceau ca oitele cuminti in patucul lui si pe cat de ironic le priveam, pe atat de cuminte am ajuns si eu tot acolo. 

Ma refugiam indarjit in fundul salii de sedinte, pretextand ca

Vocile “Adevarul” si vocea adevarului

Deunazi scriam cuiva un lucru pe care l-am mai spus sub o forma sau alta si pe blog: lumea scrisului e greu de imaginat ca o lume si a femeilor. Este o lume prin excelenta a barbatilor. (puneti , va rog,  si un accent ironic pe acest excelenta, ca poate nu se vede din context) . Nu e greu de verificat asta in domeniul beletristicii unde proportia de autori publicati versus autoare publicate este undeva pe la 4 la una! Si ma gandesc ca sunt indulgenta cand dau si aceasta proportie.

 

De ceva vreme trag cu ochiul si la ce se intampla in presa, modelul parca ar fi luat cu copy si paste, cu o diferenta de nuanta: in presa lucreaza multe fete tinere, majoritatea pline de elan, idealuri si iluziile afirmarii, tocindu-si sarguincios mansetutele si creierii prin birourile redactiilor, insa cu exceptia (si ea rara) a catorva nume din

Sexul scriitorului si Frédéric Beigbeder

Lui Beigbeder i-a aparut in “Playboy” un articol prin care parca ar vrea sa faca o reverenta “mea culpa” in fata doamnelor. Ori domnul e confuz, ori traducerea si adaptarea sunt facute cam confuz , ori poate eseul, construit pe principiul contrazicerii.   In fine,  il postez aici pentru ca tematica e interesanta si taman ce eram pe punctul de a scrie inca o data despre discriminarea femeilor in lumea scrisului. Si pentru ca si eu militez impotriva feminizarii cuvantului “scriitor”. Cea mai buna marturie fiind numele acestui blog. Cineva chiar m-a intrebat pe aici de ce nu am zis “scriitoare”. Nici o clipa nu am visat sa devin “scriitoare”, no way, scriitor, in schimb, da.

Asadar,  iata ce ne vrajeste Frédéric, la rubrica “femeia deasupra” din Playboy nr curent. O nelamurire mare am, ce cauta reverenta asta in “Playboy”?! Si-a schimbat revista publicul cititor?! Sau Frédéric spera doar sa schimbe mentalitatea barbatilor de mici copii?!

 
“Marguerite Duras ar fi scris aceleasi romane daca ar fi fost barbat? Hm… nu vom sti niciodata. Ce idee bizara sa

Parte din carte de poezie: Un anotimp in Berceni – Claudiu Komartin

                                                                  Aseara am fost la lansarea volumului “Un anotimp in Berceni” al poetului Claudiu Komartin, publicat la editura CARTIER si am ascultat cateva poezii frumoase citite chiar de autor sau de invitatii lui la lansarea care a avut loc ieri in Club A din Bucuresti.  

Las versurile lui Claudiu sa va vorbeasca despre poezia lui. Primul dintre poeme a fost postat si de White Noise, de pe al carei blog am aflat de eveniment, asa ca ii multumesc. Si de asemenea mi-a amintit si m-a mobilizat sa mai dau si pe la evenimentele literare legate de poezii si Sora de Razboi care mi-a vorbit recent de serile din Club A si Green Hours si m-a invitat sa trec pe acolo, ceea ce am si facut.

Komartin si-a citit poeziile foarte fain, foarte natural… Mi-au placut la el siguranta, o anume dezinvoltura nejucata (daca pot spune asa); mi-e destul de greu sa cred ca ar fi studiate, mie chiar mi-au starnit invvvvidia. Dar v-ati obisnuit, cred, cu ideea ca asa sunt eu, invvvidioasa. Si din aceeasi ivvvidie, desigur, am “furat “ si cartea, si un autograf de la autor.

 

Despre prima carte a lui Komartin aici: http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=2916

Urmatoarele poezii sunt  din volumul “Un anotimp in Berceni”, fiind preluate de pe  http://www.primavarapoetilor.ro/poetarium/komartin-r.html , respectiv http://www.clubliterar.com/text.php?tid=7118 )

Loco amore?! Nu! Local amore! (aproape fictiune)

Il stiam de ceva vreme pe amicul asta cand am iesit la o cafea impreuna. Se despartise de cateva luni de o fata minunata, fara ca nimeni sa priceapa de ce, caci se intelegeau atat de bine incat erau invidiati de multi dintre cunoscutii lor. Ea locuia cu parintii, el cu chirie, intr-o garsoniera la doi pasi de sediul firmei unde lucra.  Fata era copil unic si avea niste parinti faini, deschisi la minte si primitori pe care aparitia tanarului in casa lor ii bucurase ca si cand s-ar fi pomenit cu un fiu mult dorit. Cei doi isi petreceau timpul nestingheriti cand la unul, cand la altul. Cand se inamorasera locuiau in Titan, la doua statii de metrou unul de celalalt. O parte dintre prietenii lor se asteptau sa auda ca se vor casatori si muta impreuna, altii erau convinsi ca o sa aiba genul asta de relatie libera de angajamente dar de cursa lunga pana la adanci batraneti.   Dupa vreun an de convietuire fericita oamenii s-au despartit.

 

Ma rodea si pe mine curiozitatea ce mersese gresit, cu atat mai mult cu cat

Ziua adevarului

Cred ca nu e scriitor care sa nu fi fost fascinat de notiunea asta de “adevar”.

Ei bine, si eu m-am invartit, doamnelor si domnilor, de multe ori in jurul cozii incercand sa prind acest adevar, suficient cat sa ametesc, dar sa raman macar cu iluzia ca ceva, ceva am inteles. De cateva zile, fiindca tot simt ca se apropie o zi a adevarului, mi-au tot umblat prin creier multe ganduri despre el si, ca sa nu imi plezneasca capul, le-am asternut pe screenul alb poate ma limpezesc, ma linistesc si imi va fi mai bine.

 

Mai intai am observat cat de mult

Ma iubeste! (fictiune, desigur)

Da, ma iubeste. Mi-a spus-o astazi in o suta douzeci si noua de feluri.

Te iubesc, esti un inger pentru mine, mi-ai aratat ca pot conta pe tine, m-ai salvat, nu exista cuvinte sa iti spun cat de mult insemni pentru mine, esti o adevarata prietena, esti iubita mea, te implor sa ma ierti, am fost un meschin, un cacacios… vreau sa-ti …- ma sileste sa ma asez pe canapea, iar apoi se lasa in genunchi in fata mea, ma apuca de un crac si isi baga nasul pe sub tivul pantalonului – … pup talpile… talpile….

Drace, hombre, potoleste-te…il temperez cu blandete, jenata de propria stare si contrariata nu atat de asaltul fizic, cat de turnura patetica a discursului lui.

Macar pe buric, buricul tau…

Pai am transpirat, sunt racita, te-am avertizat doar…

Nu-i nimic, il vreau asa cu transpiratie cu tot si isi indeasa capul in poala mea, imi ridica hanoracul, bluza,