Ce frumos e cand ma duc la o negociere si ma inteleg cu clientul din prima. Eu ii citesc draftul de contract si el ma aproba zambitor si plin de intelegere. Mai ca imi vine sa sar intr-un picior de bucurie dar imi dau repede seama ca nu e cazul sa ma manifest prea exuberant. Am si eu un statut si o demnitate.
Ma abtin cu greu sa nu tip de bucurie si sa nu-l pup pe domnul pe crestet. Minune de client, pe criza asta, cand toti te fac varza cu pretentiile. Nu tu cereri de discount, nu tu vaicareli ca la altii e mai ‘eftin, nu tu proteste “Cum adica in avans?!” Doar un modest, rezonabil, sa citeasca si avocatul draftul. Ok. No problem. Ce poate fi mai rezonabil decat sa vada si un om competent clauzele unui contract?! Noi convenim acum asupra detaliilor care implica acordul persoanelor de decizie. Transe de plata, termene, sume, etapizare. Si totul ok, ok, ok. Numa’ conditii rezonabile am. Normal, doar sunt fata buna.
A doua zi ma suna avocatul. Vrea o clauza absolut stupida, legata de furnizarea unor materiale extra despre care deja se specifica in draft ca nu vor fi platite de catre client decat cu acordul lui. Cere o reformulare mai clara. Ok . Trebuie sa isi justifice si avocatul salariu. No problem. Bag clauza. Trimit draft nou. Il recuperez semnat si stampilat. Nice.
Intre timp incep derularea contractului. Vazandu-ma cu clientul, il anunt ca ii aduc factura la urmatorul meeting. E ok?! El: Cum asa devreme?! Pai eu credeam ca dupa ce lucrati o perioada… Eu: Stati putin. Am convenit in avans. Ma gandesc ca, cine stie, poate omul are dubii, asa ca il abordez deschis, direct: Va e teama ca suntem tepari?! Va punem in legatura cu alti 10 clienti, firme serioase care au lucrat cu noi, puteti primi referinte… El: A, nu, nu e vorba de asta… Dar nu avem suma asta cash decat peste 2 saptamani. Eu, fata intelegatoare: Ok, no problem. Timpul trece, treaba merge, mai putin leafa. Dar eu sunt om de buna credinta, nu ma formalizez acolo de o intarziere de 2 saptamani. Ce conteaza 2 saptamani intarziere la plata, la un contract de 8 luni cu plati integrale la inceputul fiecarei etape de 4 luni!
Peste 2 saptamani apare o nuanta noua. Stiti, noi asteptam un credit care nu ni s-a aprobat si tot cashul nostru merge la alte plati urgente. Mi-e clar. Asta e o forma eleganta prin care clientul, desi a negociat cu mine de parca serviciile pe care eu i le furnizez sunt pentru el top priority, “Ma grabesc”/ “Vreau sa incep proiectul cat mai repede” , “E foarte important” si alte bla bla-uri, ma anunta ca de fapt nu sunt chiar top priority pentru el. Asta e, tre’ sa fac fatza si la asta. Cand visezi mai putin nevoia te invata sa descoperi potentialul concesiv din tine! Atunci haideti sa facem plata in transe mai mici, lunar, 25% din valoarea primei transe convenita, ok? Ok, dar cash tot nu au, decat saptamana viitoare, pe vineri.
Saptamana urmatoare, vineri clientul ma anunta cu o fatza trista, ca tot nu are cash si ca se gandeste sa intrerupa colaborarea, ca sa nu imi cauzeze neplaceri. Nu ca nu mi-ar fi cauzat deja. Intre timp, a trebuit sa renunt la colaborarea cu alta firma pe spatiul orar rezervat de el. Totusi “in culmea generozitatii” imi acorda o sansa. Imi poate face plata, dar prin banca. Desigur platile se fac la sfarsitul saptamanii urmatoare.
Dupa 4 saptamani de la inceperea derularii contractului clientul plateste, in fine, prin virament bancar, 25% din ceea ce s-a angajat prin contract sa plateasca in avans, cash, integral pentru serviciile rezervate pe 4 luni. 25% reprezentand exact contravaloarea serviciilor prestate deja. Ce coincidenta!
Am uitat sa spun ca domnul e roman, roman de-al nostru. Totusi la urmatoarea negociere ar fi bine sa bag un serviciu extra gratis , traducerea din limba romana in limba romana. Mai ales la clauzele privind transele de bani si termenele de plata.
“Hotarasem sa facem totusi concediul impreuna, in ciuda celor petrecute intre noi in ultima vreme. Chiar asa ne spusesem o sa facem concediul impreuna dar o sa fim cumva separati. Stiam cum, deja experimentasem o forma de separare dupa ce ma intorsesesm acasa. Fusesem plecat o saptamana, am stat la un hotel in perioada aia, o saptamana in care m-am gandit ca o sa gasesc pana la urma o metoda sa indrept lucrurile, iar ea s-a gandit ca o sa gaseasca naibii o metoda sa ma uite si sa ne despartim formal si in fata unui judecator. Apoi dupa toate gandurile astea alea noastre, fara sa gasim vreo metoda, ni s-a facut prea dor unuia de celalalt si ne-am intalnit sa luam masa. Si-atunci ea mi-a zis ca se vede cu altcineva, atunci eu i-am zis ca am terminat relatia care fusese cauza despartirii noastre, ca am incheiat-o chiar din prima seara. Iar dupa ce ne-am spus astea nu am mai mancat, ci ne-am certat. Si-apoi dupa ce ne-am certat, am plecat amandoi acasa, pentru ca ea ii spusese baiatului ca sunt intr-o delegatie, iar o delegatie de mai mult de o saptamana ii poate parea suspecta si unui copil de zece ani. Si nu numai pentru asta, ci si pentru ca am concluzionat amandoi asa: eu am facut ce-am facut, tu ai facut ce ai facut, hai sa vorbim despre asta. Si n-aveam cum sa vorbim despre asta, mi-a spus ea, iar eu am fost de acord, decat stand impreuna dar cumva separati. Si asa am stat, dormind in acelasi pat, dar fara sa ne sarutam macar de noapte buna, mancand la aceeasi masa dar fara sa ne aruncam priviri tandre peste ea. Si vorbind fiecare cand programul baiatului nostru ne permitea sa vorbim.