Festivalului International de Literatura de la Bucuresti (FILB)

Incepe! 

 

“Toti cei interesati de literatura au ocazia sa participe, intre 28 si 30 octombrie, incepind cu ora 18.00, la Clubul Taranului Roman din capitala, la lecturi publice si dezbateri cu scriitori importanti din Portugalia, Rusia, Germania, Irlanda, Bulgaria si Albania, dar si cu scriitori de marca din literatura romana, precum Gabriela Adamesteanu, Radu Aldulescu, Vasile Ernu, Filip Florian, Florin Iaru, Matei Florian, Razvan Petrescu, Radu Pavel Gheo sau Cecilia Stefanescu. “ -  site-ul oficial al festivalului .

Eu cred ca voi rata cu brio prima seara, fiindca am de facut alte treburi.  Dar sper sa ajung la a doua si la a treia. Sper, nu pun mana in foc.  Drumuri multe.

Octombrie nice

O vizita pe blogul colegului-in-devenire, Florin Lazarescu, m-a facut sa realizez iar ce repede trece timpul. Parca a fost ieri… Octombrie nice, dar acum un an… Trei zile, care au fost mai mult seri, intre noi fie vorba,  in care am luat parte, pe pamant romanesc, in ograda Clubului Taranului Roman, la un razboi european al literaturii sau un razboi al literaturii europene, prea sigura nu sunt ca eram fffoarte emotionata de cate armade de condeieri se bateau pe acolo, unii mai fiorosi decat altii… si nu prea stiam cu cine sa ma aliez… aaa…  si da-i si lupta… si … aaa … nu mai stiu exact cine a castigat… aaa, dar cred ca a castigat Literatura, ca doar era festivalul ei, chiar daca razboaiele erau, cica, private, ale fiecarui scriitor cu sine insusi.

Abia recent, cred, echipa Polirom, care a organizat prima editie a  Festivalului international de literatura – Bucuresti, a pus pe youtube 10 filme cu dezbaterile scriitorilor si cateva lecturi publice.  Sper sa fi facut asta fiindca vor sa anunte un nou festival, fiindca ar fi fain daca s-ar intampla asa ceva din nou…

Postez si eu aici filmul cu eseul Simonei Popescu,  in lectura autoarei, eseu care mi-a placut mult de tot.  Una dintre ideile cu care eu rezonez 100%  fiind aceea ca acum (after ‘89) minciuna e din ce in ce mai greu de deosebit de adevar.  Dansa a particularizat ideea aceasta analizand ce se intampla inainte de 89 si ce se intampla dupa, in lumea scriitorilor.  Eu as putea sa spun ca am vazut, cu amaraciune, ca deopotriva, in toate sferele profesionale si in toate grupurile de influenta se intampla asta. Parca ar fi o implacabila lege a economiei de piata. Daca nu poti sa infrangi adevarul, deformeaza-l pana se va confunda cu minciuna. Si viceveresa, estetizeaza minciuna, fa-o sa para etica, progresista, chiar nobila! si nu se va mai deosebi de adevar.

In clip, de la stanga la dreapta: Gabriella Eftimie (traducatoarea lui Zeh), Juli Zeh, Simona Popescu, Elena Vladareanu si Cezar Paul-Badescu.  Puteti gasi si alte filme despre festival pe Youtube.  Si povestile mele despre acesta in arhiva blogului din noiembrie 2008.

Iar in articolul Alinei Purcaru  gasiti textul  citit de Simona Popescu.

Later edit!!! Chiar se va organiza  editia a doua a festivalului intre 28 si 30 octombrie, anul acesta!!! Tot la Clubul Ţaranului Român, la MŢR.  Octombrie nice again?!

Dys-lex-i-a – What a funny thing to have!

Funny as hell…

But there are good sides too…

One in 10 people is affected by dys-lex-i-a to some degree. Rumors are that, among these mentally slow, stupid, lazy people,  there were some named:  Gustave Flaubert, Jane Austen, Edgar Allan Poe, Agatha Christie, Hans Christian Anderson, Ernest Hemingway, Jules Verne.  Com one! I c’ant believe taht!

Dictatura cititorului si noua stea de la orizontul internautic – Scriitorul Interactiv!

Constient ori ba, scriitorul contemporan se confrunta de cativa ani cu o mare problema: divizarea publicului cititor.  Tare ma tem ca in urmatorii ani problema nu se va mai pune daca scriitorul mai poate trai din scris, ci pentru cati si ce fel de cititori mai are rost sa scrie?! Pe mine mitul scriitorului care scrie de amorul artei ma face sa ma prapadesc de ras. Nu ma intelegeti gresit. Nu sustin ca scriitorul ar trebui sa aiba in vedere atingerea unui procent de n zeci de mii sau sute mii, fiindca altfel e un ratat. Dar gandul ca va incepe sa para normal ca un scriitor sa aiba un public de doua –cinci sute de cititori imi da fiori! Si nu de placere.

Pana acum cativa ani nu era la indemana oricui sa

Democratizarea leadershipului. Liderashul de opinie.

Bagarea in seama si popularitatea. Dialog si pseudo-dialog in blogosfera (2)

M-am intrebat si eu de multe ori cum au reusit unii, cu atat de putin continut, sa isi atraga o atat de mare audienta…Si incet, incet m-am dumerit. Ei au observat ca, daca acorzi oamenilor atentie, cativa dintre ei se vor simti datori sa ti-o intoarca. Recunoasteti ca e destul de placut sa te simti bagat in seama. Multi dintre noi suferim de pe urma faptului ca nu ne simtim suficient de ascultati, apreciati. Daca cineva ne va aborda si ne va spune ca apreciaza ceea ce scriem, gandim, afirmam noi, ne vom simti indatorati sa cercetam daca nu cumva ii putem intoarce gestul. Si va asigur ca

Cine stie si nu stie ca stie

Prin clasa a XI-a, cred, prin manualele celea de limba engleza ale caror coperti aratau la fel din clasa a IX-a pana intr-a XII-a (erau acelea, dinainte de revolutie, pentru cunoscatori), singura diferenta fiind cromatica, am gasit zicerile astea care tare, tare mult mi-au placut  si mi s-a parut ca taaaaaare adanc graiesc :

Cine nu stie si nu stie ca nu stie e prost, ocoleste-l.

Cine nu stie si stie ca nu stie e nestiutor, invata-l.

Cine stie si nu stie ca stie e adormit, trezeste-l.

Cine stie si stie ca stie e intelept, asculta-l.

Insa astazi, peste ani, mi-a aparut o nelamurire care ma macina mult si nu ma lasa sa dorm:

- cine stie dar nu stie ca stie fiindca eu l-am lasat sa stie cum este?! Si ce sa-i (mai) ffffac, fffffrate?!

Draga cititorule, imi dai voie sa nu fiu de acord cu tine?! Dialog si pseudo-dialog in blogosfera (1)

Mania de a avea dreptate si expectatia reciprocitatii- belele mari!

 Cand scrii si publici, fie si pe blog doar, te bucura mult sa afli ca oamenii apreciaza ceea ce scrii. Chiar si faptul ca te citesc, fara sa zica nimic te bucura. Pe mine una ma bucura si cand cineva ma critica, daca acea critica are argumente pe care sa le pot asimila. Desi asta se intampla rar, o fi de vina amorul meu propriu supra-dimensionat (: .

De ceva vreme m-am gandit ca ar fi bine sa vorbesc oamenilor despre o mahnire pe care am experimentat-o in cateva dati bune de cand am deschis acest blog. Cand unii oameni vin si isi exprima o judecata critica – asupra stilului meu de a scrie sau ideilor exprimate intr-un post – o judecata cu care nu pot fi de acord si le si explic – calm si civilizat – de ce, urmatoarea lor reactie este sa nu mai calce in viata lor pe blogul meu. Nu prea imi pare foarte rau ca pierd asemenea cititori suparati nevoie mare pe lipsa mea de receptivitate si refractarismul de care dau eu dovada. Daca totusi scriu despre asta azi este pentru ca acest tip de comportament  e si una dintre metehnele firii omenesti dintotdeauna. Mania de a avea mereu dreptate.

Poate nu inteleg eu bine comunicarea, dar

Povesti de iubiri paralele –recomandate adultilor de Lucian Dan Teodorovici

“Hotarasem sa facem totusi concediul impreuna, in ciuda celor petrecute intre noi in ultima vreme. Chiar asa ne spusesem o sa facem concediul impreuna dar o sa fim cumva separati. Stiam cum, deja experimentasem o forma de separare dupa ce ma intorsesesm acasa. Fusesem plecat o saptamana, am stat la un hotel in perioada aia, o saptamana in care m-am gandit ca o sa gasesc pana la urma o metoda sa indrept lucrurile, iar ea s-a gandit ca o sa gaseasca naibii o metoda sa ma uite si sa ne despartim formal si in fata unui judecator. Apoi dupa toate gandurile astea alea noastre, fara sa gasim vreo metoda, ni s-a facut prea dor unuia de celalalt si ne-am intalnit sa luam masa. Si-atunci ea mi-a zis ca se vede cu altcineva, atunci eu i-am zis ca am terminat relatia care fusese cauza despartirii noastre, ca am incheiat-o chiar din prima seara. Iar dupa ce ne-am spus astea nu am mai mancat, ci ne-am certat. Si-apoi dupa ce ne-am certat, am plecat amandoi acasa, pentru ca ea ii spusese baiatului ca sunt intr-o delegatie, iar o delegatie de mai mult de o saptamana ii poate parea suspecta si unui copil de zece ani. Si nu numai pentru asta, ci si pentru ca am concluzionat amandoi asa: eu am facut ce-am facut, tu ai facut ce ai facut, hai sa vorbim despre asta. Si n-aveam cum sa vorbim despre asta, mi-a spus ea, iar eu am fost de acord, decat stand impreuna dar cumva separati. Si asa am stat, dormind in acelasi pat, dar fara sa ne sarutam macar de noapte buna, mancand la aceeasi masa dar fara sa ne aruncam priviri tandre peste ea. Si vorbind fiecare cand programul baiatului nostru ne permitea sa vorbim.

[...] Intr-o noapte am facut si dragoste. Bauseram amandoi niste raki si eu am combinat raki-ul care mi se paruse foarte dulce cu trei pahare de J&B si mi-a fost bine. Dupa aceea am urcat, iar baiatul nostru adormise deja in cealalta camera de la hotel, asa ca ne-a venit chef sa facem dragoste si am facut. A doua zi am fost foarte rusinati amandoi, ba chiar am ras la inceput, desi pe mine ma durea capul din cauza combinatiei de raki si J&B , spunandu-ne ca ne-am comportat ca in adolescenta. Iar dupa ce am ras, eu am oftat si i-am spus sotiei mele sa nu se supere, dar faptul ca am facut dragoste nu inseamna ca ne-am impacat. Si nu i-am spus asta intamplator, observasem ca

Homofilia cuprinde Romania / – sa pricepem odata ca homosexualitatea e o valoare! Ori nu?!

Voi incepe asa: Am prieteni si cunostinte homosexuali, oameni de toata isprava pe care ii stimez si care imi sunt de la simpatici la dragi, dar asta nu inseamna ca voi percepe vreodata homosexualitatea ca pe o valoare, asa cum se incearca sistematic de ani de zile sa ni se inoculeze de organizatiile care, sub aparenta luptei pentru nediscriminarea gay-ilor  si dreptul lor la demnitate, promoveaza in fel si chip homosexualitatea ca valoare!

 

De ani de zile simt cum homofilia cuprinde Romania. Mai ales in cercurile artistilor(cantareti, actori, pictori, scriitori)  si ale profesorilor, de-acum mult plecati peste hotare, avand contact  cu beneficiile civilizatiilor liberale, din ce in ce mai multi oameni se declara siderati de frumusetea neconventionala a homosexualitatii, de solidaritatea,  spiritul civic si efervescenta care exista intre gay-i! .  Asa au vazut ei  in comunitatile de artisti, profesori sau alte categorii de intelectuali personalitatile  gay: cu sarm , verva si foarte afabile cu toata lumea, incat au tras concluzia ca

Dragostea-i o boală

  

Dragostea-i o boală,

Nu mă las contaminat,

Am prezervativ pe creier,

Sufletul imunizat! *

 

*De pe placheta de psiho-versuri, “Dragostea-i o boală”

Cand unii dintre cunoscutii mei au citit aceste versuri, scrise la pers I-a masculin singular, s-au aplecat confidential spre mine si mi-au soptit ca apreciaza increderea pe care le-am acordat-o. Ioi. Sa stiti ca m-am simtit putin cam ciudat(a), fiindca nu am inteles. Care incredere?! Incet, incet m-am prins. Ioi, mi-am zis si am rosit… Deci, onorat public(homo-fob, homo-fil ori homo-indiferent), in ciuda aparentelor, aceste poezii nu sunt scrise din perspectiva homoerotica, chiar daca sunt scrise la pers I masculin, singular, de o lady. Nu, nu consider homosexualitatea ceva rusinos… si nu as nega un lucru adevarat din pudoare. Cu toate astea, m-am simtit cumva stanjenita de privirile acelea incarcate de o gravitate caraghioasa: “Te intelegem si iti ramanem alaturi”. “Pai, sunteti para, amicilor!”, as fi vrut sa le spun. Dar m-am jenat din nou… Deci cum sa stea treaba oare?! De ce or fi fost scrise poeziile astea din perspectiva masculina de o tanti? Daca nu din cauza ca…, din ce cauza altminteri?! Ia sa vedem, ghiceste cineva?!*

În Ioanid

 

Aseară am fost în parcul Ioanid,

Eram cam frămîntat si plictisit

De urît, de atîta drum

ce-am facut

în zadaaaar

pîn’ la tineee…

 

Venisem pe o vreme ploioasă, ploioasă

De destul de departe, departe de casă.

 

Mi-era si foame si mi-era si frig,

dar şi mai tare si mai tare sufletul livid

Cînd mi-a deschis un tip şi m-a privit de sus,

Spunîndu-mi ca